Paradoxala reînrădăcinare

Deci: Cu ce rămân eu după pandemie (formulare optimistă, căci, din păcate, încă n-am ieşit din pandemie)?

Pentru prima oară-n ultimii 15 ani, n-am ajuns la ţară, la Amnaş, decât în iunie, nevoit fiind, deci, să sar peste obişnuitele două-trei săptămâni la sfârşit de martie, început de aprilie.

Pentru prima oară am făcut cunoştinţă, am cules şi apoi, în noiembrie, am băut ceai de cimbrişor.

Pentru prima oară am văzut şi lichidat sute de limacşi spanioli în curtea şi-n grădina din Amnaş.

Pentru prima oară am văzut şi fotografiat nişte crăiţe (ciuperci comestibile, pentru cine nu ştie) – mă rog, am aflat ce-am pozat abia după ce-am postat nişte poze pe FB.

Pentru prima oară am văzut mai mult de două năpârci prin curte şi grădină (vreo şapte, una chiar în bucătăria de vară!, altă premieră!), mai să spun că pandemia le-a priit şi s-au înmulţit mai abitir ca-n alţi ani!

Pentru prima oară am aflat numele unei „buruieni” ce creşte de când mă ştiu prin curte şi prin grădină (asta, culmea, dintr-un roman german – am scris despre chestiune), „buruiană” perenă rău, ca să zic aşa, de care, se glumeşte între timp printre grădinarii germani, scapi cel mai simplu mâncând-o! Astfel, de prin august, eu unul n-am mai avut nevoie de frunze de pătrunjel, căci frunzele de piciorul caprei le înlocuiesc cu brio!

Pentru prima oară am văzut şi fotografiat un sturz – evident, am aflat ce-am pozat după postarea pozei pe FB…

Pentru prima oară din 1993 încoace am petrecut la ţară toată toamna, până la venirea iernii (25.09.-03.12.2020)!

Pentru prima oară am folosit răzătoarea mare a mamei (cu cadru de lemn), pentru a rade nişte varză, parte pentru a face o varză călită, parte pentru a o pune la murat (premieră şi asta).

Pentru prima oară am umplut un butoi de 80 l doar cu prune! De altfel, 2020 a fost anul unor supraproducţii de pere, de prune şi de mere (în 2018, am crezut că am avut recolta secolului de până acum, dar 2020 l-a surclasat!).

Pentru prima oară, deci, am făcut ţuică de prune, învăţând pe viu ce sensibilă-i, frate, pruna: o clipă de neatenţie (foc prea tare) şi pruna se umflă mai ceva ca orezul!

Pentru prima oară-n ultimii 20 de ani, am jucat o singură dată tenis de masă între martie şi decembrie!

Pentru prima oară am pus în pământ (în iunie!) şi nişte porumb – un bob, mai exact (găsit pe drum), bob care a dat o plantă frumuşică şi-un ştiulete cu vreo 240 de boabe!

Marea-mi realizare, însă, a fost „dezgroparea” fântânii de lângă casă, fântână gândită de (stră?)străbunici să strângă apa freatică din jurul casei şi să ţină astfel pivniţa uscată. Fântână, din păcate, umplută, începând cu sfârşitul anilor 1970 (până la plecarea mamei în Germania, în 1993) cu gunoi şi gunoaie de tot felul.

Deci: Cu ce rămân eu unul după acest an virusat de-o pandemie care reprezintă, evident, o premieră pentru toată lumea? Paradoxal, dar, da, rămân cu partea plină a paharului pandemic, pahar care, după cum se poate observa, conţine foarte multe premiere-referinţe la săptămânile şi lunile petrecute la ţară, în satul părinţilor şi bunicilor, al strămoşilor mei, zi de zi trăite-n ritmul naturii şi-al treburilor gospodăreşti aferente unei curţi şi bătrâne grădini săseşti.

Michael Astner este poet, traducător şi publicist