Parchetul bagă după gratii un șarlatan care se lăuda că obține licențe de taximetrie pentru că îi cunoaște pe primarul și viceprimarul Iașului

miercuri, 13 martie 2024, 02:50
3 MIN
 Parchetul bagă după gratii un șarlatan care se lăuda că obține licențe de taximetrie pentru că îi cunoaște pe primarul și viceprimarul Iașului

Un ieșean va ajunge în spatele gratiilor după ce, lăudându-se că-i cunoaște personal pe primarul Mihai Chirica și pe fostul viceprimar Radu Botez, a înșelat mai mulți naivi. Aceștia i-au plătit sume considerabile fie pentru obținerea unor autorizații de taximetrie, fie pentru returnarea unor permise reținute de polițiști, fie pentru trecerea examenului auto. Generoși, magistrații primei instanțe îi aplicaseră doar o pedeapsă cu suspendare. Procurorii DNA nu au fost de acord.

El însuși angajat al unei firme de taximetrie, Aurel Manole s-a oferit în 2017 să-i ajute pe doi prieteni, E.B. și R.V. să obțină autorizațiile necesare pentru a intra în branșă. Le-a cerut 5.500 de euro, urmând ca 5.000 de euro să fie plătiți ca șpagă în Primărie, iar 500 euro i-ar fi revenit lui, drept comision. După o lună, le-a mai cerut 2.500 euro, pentru încă o licență de taximetrie. Apoi, încă 15.000 euro, pentru că prețurile ar fi crescut. În total, a reușit să stoarcă de la cei doi 40.000 de euro. În cele din urmă, R.V. a făcut propriile verificări, constatând că Manole nu făcuse de fapt niciun demers concret și nu depusese nici măcar o cerere la Primărie.

Pe parcursul anchetei care a urmat, s-a aflat că în 2016 își înșelase chiar și colegi de serviciu, de la care storsese bani pentru licențe de taximetrie. Invocase la acel moment că îi cunoaște pe Chirica și Botez, fiindu-i astfel ușor să rezolve orice în Primărie. De la un alt coleg a obținut 800 de euro pentru a-i „ajuta” fiul să obțină permisul de conducere, de la un sătean din Cogeasca luase 5.000 lei pentru a-i obține înapoi permisul ridicat în urma unui accident.

Răspunderea penală pentru o parte a faptelor se prescrisese deja, astfel încât magistrații Tribunalului nu l-au mai condamnat decât pentru trafic de influență. Pentru această infracțiune, ei s-au orientat spre o pedeapsă relativ ușoară, de 3 ani de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani.

Sentința Tribunalului a fost atacată atât de Manole, cât și de procurori. Inculpatul a susținut că faptele sale reprezentau doar înșelăciune, pentru care răspunderea penală se prescrisese. Nu făcuse niciun fel de trafic de influență, procurorii neputând prezenta numele vreunui funcționar pe lângă care Manole să fi intervenit. În plus, procurorii își bazaseră rechizitoriul pe declarațiile persoanelor vătămate, cu care se afla în relații de dușmănie, fără a le corobora cu alte probe. Ca urmare, el a solicitat achitarea. Ideea a fost respinsă ferm de magistrații Curții de Apel. Manole nu demonstrase în niciun fel relațiile „de dușmănie” pe care le-ar fi avut cu victimele sale. Dimpotrivă, acestea apelaseră la el ca la un prieten. Manole le luase banii, sub pretextul că are influență asupra unor funcționari ai Primăriei, fără a întreprinde apoi niciun demers, fie el și ilicit, pentru a le soluționa problemele.

Apelul procurorilor a fost privit altfel de judecători. Anchetatorii ceruseră aplicarea unei pedepse cu executarea în regim de detenție, invocând perseverența infracțională a inculpatului, timpul îndelungat cât îi plimbase cu vorba pe păgubiți, dar și faptul că nu încercase ulterior să-i despăgubească. „Inculpatul nu a recunoscut în nici un moment comiterea faptei, nu a colaborat cu organele judiciare, iar în apărarea sa a reiterat aceleași susțineri nereale referitoare la intenția sa de a-i «ajuta» pe denunțători. Perseverența infracțională a inculpatului, manoperele dolosive prin care a obținut în mod repetat sume de bani de la denunțători, discreditarea imaginii funcționarilor publici prin asocierea lor cu pretinse fapte de luare de mită, cuantumul ridicat al sumelor de bani obținute de inculpat, lipsa oricărui indiciu cu privire la conștientizarea gravității, a caracterului reprobabil al faptelor, convinge instanța de apel că, pentru corectarea raportării inculpatului la normele sociale, se impune o reacție fermă din partea autorităților judiciare, concretizată în aplicarea unei pedepse care să fie executată efectiv”, au apreciat judecătorii. Aceștia au înlăturat din dispozitivul sentinței Tribunalului referirile la suspendarea executării pedepsei. Cei trei ani de închisoare vor fi executați efectiv/

Comentarii