Păţania unui şofer care a făcut accident chiar în ziua când şi-a cumpărat maşina

vineri, 30 septembrie 2022, 01:50
3 MIN
 Păţania unui şofer care a făcut accident chiar în ziua când şi-a cumpărat maşina

Un șofer a avut ghinionul să sufere un accident cu noul său autoturism în chiar ziua achiziției. Ca lucrurile să meargă prost până la capăt, firma de asigurări a refuzat să achite reparațiile, susținând că accidentul nu putea avea loc în maniera descrisă de șofer. După doi ani, ghinionistul a reușit să convingă doar prima instanță că are dreptate.

Conform plângerii sale, Claudiu P. și-a cumpărat o Skodă Octavia pe 25 august 2020, în jurul orei 11.00, din Sibiu. S-a urcat la volan, cu gândul de a se îndrepta spre Iași. La ora 13.00, pe raza comunei Scoreiu, din spatele său s-a apropiat în viteză un VW Touareg. Acesta nu a păstrat distanța minimă de siguranță, lovind Skoda din spate și aruncând-o peste acostament, în afara carosabilului. Terenul fiind în pantă, Claudiu P. s-a trezit că se prăbușește cu Skoda de la o înălțime de aproximativ 4 metri. După impactul cu solul, Skoda și-a continuat parcursul în josul pantei. Șoferul a virat stânga pentru a evita o zonă cu arbuști și tufișuri, reușind până la urmă să oprească automobilul.

După accident, șoferul a apelat la o firmă de tractări pentru a-și aduce Skoda la Iași. Claudiu P. s-a adresat firmei de asigurări, pentru despăgubiri. Pe 7 septembrie 2020, Grawe România SA a trimis o adresă vânzătorului Skodei, anunțându-l că nu poate acorda despăgubiri, întrucât desfășoară investigații privind producerea accidentului. Răspunsul ar fi ajuns la cumpărător abia un an mai târziu. La acea dată, cazul deja ajunsese în fața Judecătoriei ieșene. Pe parcursul procesului, Grawe România SA l-a informat pe Claudiu P. că din propriile investigații a rezultat că accidentul nu se putea produce în condițiile arătate de șofer și cu urmările declarate. Ca atare, firma refuza plata. Societatea și-a menținut poziția și în fața judecătorilor.

Firma de asigurări nu a vrut să-i plătească întreaga factură

Șoferul a solicitat despăgubiri totale de 35.738 lei, reprezentând costul reparațiilor, transportul autovehiculului la Iași și contravaloarea deplasărilor cu taxiul pe care ar fi fost nevoit să le facă în lipsa mașinii. Încă 3.000 lei au fost solicitați suplimentar ulterior, reprezentând scăderea de valoare a mașinii.. În instanță, reprezentanții Grawe România au afirmat că devizul prezentat de șofer nu poate constitui o bază pentru calculul despăgubirilor, aprecierea valorii reprațiilor fiind atributul asigurătorului. Din expertiza extrajudiciară făcută de firmă rezulta că o bună parte a avariilor menționate de Claudiu P. nu se puteau datora accidentului, Grawe fiind dispusă să accepte doar despăgubiri de 8.082 lei. Firma refuza să plătească și tractarea automobilului. Accidentul avusese loc la Scoreiu, dar în factura emisă de transportator se menționa că Skoda fusese preluată din Sibiu.

Argumentele asigurătorului au fost respinse de magistrați. Concluziile expertizei prezentate de Grawe au fost contrazise atât de raportul de expertiză tehnică auto, cât și de șoferul vinovat, care a fost chemat să depună mărturie. Prin urmare, Grawe trebuia să-i deconteze lui Claudiu P. suma de 32.241 lei reprezentând costul reparațiilor și cei 2.000 lei plătiți pentru tractarea mașinii. Judecătorii au respins însă cererea de plată a 1.096 lei, cheltuiți cu taxiul. Magistrații au remarcat că toate bonurile depuse de șofer în instanță fuseseră emise de același șofer, la interval de câteva minute, ceea ce a ridicat dubii cu privire la realitatea călătoriilor respective. A fost respinsă și cererea de despăgubire a scăderii de valoare a automobilului. Sentința a fost atacată cu apel de Grawe România. Tribunalul urmează să stabilească primul termen de judecată. 

 

 

Comentarii