Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Pe urma personajelor lui Corneliu Baba (III)

GALERIE
nichita danilov
  • nichita danilov
- +

Privind-o, încercam să-i decojesc noile trăsături apărute odată cu vârsta, ca să ajung să întrevăd ceva mai mult din chipul sobru şi îngrijorat al femeii din tablou. Dar cu cât mă străduiam să-i îndepărtez încreţiturile şi pielea îngroşată, cu atât ele se dilatau şi mai mult în imaginaţia mea, ajungând la dimensiuni groteşti.

Mergând spre locuinţa doamnei de serviciu care i-a servit ca model lui Corneliu Baba pentru tabloul Odihnă pe câmp, mă gândeam deodată la mai multe lucruri. Mi se perindau prin minte imagini din copilărie şi din adolescenţa mea. Venisem în 1964 într-un Iaşi care mai păstra câte ceva din urmele războiului perioadei interbelice. Mă refer la străzi şi la clădiri, trecute prin război, dar şi prin avântul de nestăvilit al propagandei proletare. Clădiri placate, desigur, de lozincile propagandei comuniste. Peste tot puteai vedea stema Republici Populare România, steaguri roşii cu secera şi ciocanul, şi portretele marilor conducători: ale tovarăşilor Gheorghe Gheorghiu-Dej, Gheorghe Maurer, Emil Bodnăraş şi Chivu Stoica. Ceauşescu avea să apară ceva mai târziu în cadru. Cât a trăit Dej, el a stat ascuns undeva în umbra marilor corifei. Pentru majoritatea populaţiei era un necunoscut. Venisem din nordul Bucovinei, imediat după ce satul meu fusese colectivizat. Părinţii meu m-au trimis să mă acomodez cu Iaşul, apoi, la scurt timp au venit şi ei, mutându-şi tot calabalâcul de la sat la oraş. Stăteam pe o stradă prăfuită din Podu de Fier, într-un cartier semi evreiesc. La câteva case de noi era o fostă sinagogă. Acum era plină de chiriaşi. De mahalagii, dar şi de ţărani veniţi să muncească la oraş. Cartierul era cât se poate de pitoresc. O mahala colorată. O descrie foarte plastic Mircea Radu Iacoban în cartea sa Istorii şi istorie, citând din scriitorul şi diplomatul ieşean Teodor Scorţescu, care descrie cartierul astfel: „Uliţa Târgu Cucului suie la deal. Între două şiraguri de case joase, înghesuite, turtite între acoperişuri, cu geamuri peticite de hârtie, cu pereţii văruiţi multicolor, cu firme naive prinse deasupra uşilor. Dughene evreieşti îşi înşiră galantarele de mărunţişuri unde, alături de mosoare de aţă şi ciorapi de bumbac, lucesc giuvaiere de sticlă colorată, menite să împlinească năzuinţele de fast oriental ale fiicelor ghetoului.” Ţin minte şi eu astfel de imagini. Iaşul copilăriei şi adolescenţei mele arăta astfel. Era încă plin de misiţi, de lustragii, de hamali şi de geamgii, ale căror strigăte se auzeau răsunând pe străzi. Probabil că la fel sau aproape la fel arăta Iaşul şi în vremea când pe trotuarele sale scâlciate se perindau paşii lui Corneliu Baba. Mi-l închipui bântuind în serile târzii de toamnă prin preajma Turnului Golia, intrând prin dughenele şi tavernele de la Gară sau din Târgu Cucului, însoţit de actori sau de pictori ai acestor locuri. Cred că în astfel de taverne s-a copt şi viziunea sa asupra Odihnei pe câmp.

Umblând pe străzi, nu realizam că în curând nu va rămâne decât vagi urme din vechile relicve ale Iaşului. Acum îl reconstitui privind vechile fotografii sau răsfoind albumele de artă ale lui Craiu, Mihai Cămăruţ, Otto Breise, Victor Mihăiescu-Craiu, Călin Alupi, Ştefan Eugen Bouşcă, Camil Ressu, Dan Hatmanu, Bogdan Bârleanu şi alţii. Iaşul de atunci nu mai seamănă cu Iaşul zilelor noastre. A trecut peste el tăvălugul epocii lui Dej, apoi tăvălugul lui Ceauşescu şi cutremurul. 80-90% din imobilele vechiului Iaşi au fost dărâmate. Prin anii 50 a dispărut şi Arcul de Triumf, a dispărut şi celebra Academie Mihăileană, unde a lucrat şi Baba. A fost cea mai aberantă demolare din epoca proletcultistă. „Întâi şi întâi – spune scriitorul Mircea Radu Iacoban – s-a distrus un simbol: clădirea în care Mihail Kogălniceanu a ţinut primul curs de istorie a românilor, fostă reşedinţă domnească, apoi Sediul Academiei Mihăilene. Pe alte meleaguri, astfel de clădiri ar fi fost proteguite de clopote de sticlă, la noi a doborât-o târnăcopul inculturii suverane.” Acolo au ţinut cursuri Eftimie Murgu, Ion Ghica, August Treboniu Laurian, Simion Bărnuţiu, V.A. Urechia şi mulţi alţi mari oameni de cultură ai neamului. Clădirea a fost atestată documentar încă din anul 1799. A fost casa spătarului Petrache Cazimir, pe care Sandu Struza voievod a ridicat-o, după mistuirea Curţii domneşti de un incendiu, la rang de reşedinţă domnească. A adăpostit apoi, între anii 1834 - 1860 Academia Mihăileană. Mai târziu a adăpostit şi Pinacoteca ieşeană şi sediul Filialei Academiei. Biografia lui Corneliu Baba e legată de această clădire. Pentru un timp scurt, domnia sa a fost numit directorul Pinacotecii ieşene.

Cutremurul din martie 1977 a dat impuls tovarăşilor să-şi continue opera demolatoare începută în perioada epocii lui Dej. Au fost dărâmate de-a valma clădiri afectate de cutremur, dar şi imobile construite cu gust, ce ar fi dat azi un alt aspect dulcelui nostru târg. Dar nu a fost să fie. Ceauşescu a vrut probabil să şteargă urmele istoriei de pe aceste meleaguri. Istoria trebuia să înceapă cu el. Da, Iaşul s-a schimbat. E aproape de nerecunoscut. Doar cerul a rămas acelaşi. Un cer înalt, încărcat cu multă nostalgie şi spiritualitate.

Pictorul Corneliu Baba părăsise Iaşul la începutul anilor 1950. Se stabilise la Bucureşti. Dar din când în când revenea în capitala Moldovei, unde avea mulţi prieteni. Venea să picteze, sau să ţină câte o prelegere sau câte un curs la Institutul de Arte Frumoase. Îl chemau profesorii, dar şi foştii săi studenţi, printre care s-a numărat şi Dan Hatmanu. Cum la Bucureşti, viaţa era destul de grea, Iaşul îi oferea confortul şi liniştea necesară pentru a picta. Inclusiv îi oferea şi un câştig bănesc. Dar iată ce spune Corneliu Baba despre această perioadă în Însemnările unui pictor din Est: „Cei doi ani care au urmat după plecarea mea din Iaşi (1950-1952) au fost cei mai grei. N-aveam unde locui; nu întotdeauna aveam ce mânca. Din când în când eram invitat la dejun de vreunul dintre noii mei prieteni. Când foamea mi-o cerea, mă invitam… eu singur. (…) Mă întâlneam cu Pallady, Dărăscu, Ressu. Vorbeam despre pictură şi despre timpul care trece. (…) Criticam opresiunea care sufoca arta şi desenam proiecte”.

Ca să iasă din sărăcia care-l afecta, în perioada aceasta Corneliu Baba a acceptat să ilustreze romanul Mitrea Cocor a lui Sadoveanu şi Bietul Ioanide al lui G. Călinescu. Ilustraţiile la Sadoveanu le-a făcut în Iaşi, în acelaşi atelier improvizat în care a pictat şi Odihnă pe câmp. Până şi în aceste ilustraţii, nu în toate, desigur, unele cad în dogmatismul epocii, altele însă, prin vibraţia pe care o degajă, depăşesc epoca.

În fine gândindu-mă la una, la alta, am trecut pe lângă bisericuţa de tinichea şi pe lângă impozantele fundaţii ale noii biserici, ce urma să se înalţe (între timp s-a construit), am traversat bulevardul Alexandru cel Bun, am intrat în Piaţa Voievozilor, potopită de tarabe şi de chioşcuri, am cotit la dreapta după primul bloc şi am intrat pe Aleea Basarabi. Tocmai oprisem un puşti ca să mă informez unde se află blocul M1 unde locuia femeia, când o voce uşor răguşită ce venea dinspre un geam deschis la parter mă lăsă cu întrebarea suspendată în aer:

Dumneavoastră, tinere domn pe cine căutaţi? Ce familie?

Am întors capul în direcţia vocii, aruncând o privire spre geamul deschis. O femeie cu trăsături îngroşate de vârstă mă privea printre gratiile geamului deschis de la bucătărie. Am avut o uşoară tresărire: „Nu cumva, mi-am zis, aceasta e chiar femeia pe care o caut?”

Drept care, venind mai aproape de fereastră, am spus:

Caut familia Scorpan.

Atunci pe mine mă cătaţi, răspunse femeia.

Am privit din nou în direcţia ferestrei încercând să recunosc ochii şi chipul femeii din tabloul lui Corneliu Baba. Desigur, dacă m-aş fi întâlnit oriunde cu această femeie, de acum în vârstă, nu mi-ar fi trecut prin cap că ea e personajul feminin ce apare în Odihnă pe câmp. Trecerea timpului îi modificase fizionomia. Trecuseră, totuşi, mai bine de patru decenii de când îi servise ca model lui Baba. Dacă atunci femeia avea în jur de 30 de ani, acum avea mai mult de 75. Chipul i se lăţise, căpătase trăsături îngroşate. Părul care fusese cândva negru era acum sur. Pomeţii în schimb îşi păstraseră conturul. Trupul i se lăbărţase şi el. Strălucirea întunecată a ochilor şi a întregii sale înfăţişări se estompase. În faţa mea apărea o femeie obişnuită, înaintată în vârstă, cu trăsături banale, uşor orientale.

Dumneavoastră trebuie să fiţi reporterul, spuse bătrâna de la geam, privindu-mă cu atenţie. Mă tot întrebam, frământându-mi mâinile: vine, nu vine... Când v-am văzut apărând pe după colţ, mi-am zis: „Iată că vine. Trebuie să fie reporterul care m-a căutat al telefon. V-am recunoscut după şapcă.”

Dacă n-aş fi avut şapcă, nu m-aţi fi recunoscut?

V-aş fi recunoscut şi fără.

Privind-o, încercam să-i decojesc noile trăsături apărute odată cu vârsta, ca să ajung să întrevăd ceva mai mult din chipul sobru şi îngrijorat al femeii din tablou. Dar cu cât mă străduiam să-i îndepărtez încreţiturile şi pielea îngroşată, cu atât ele se dilatau şi mai mult în imaginaţia mea, ajungând la dimensiuni groteşti. În timp ce o priveam cu coada ochiului, m-am întrebat dacă astăzi, printr-o întorsătură a sorţii, Baba ar fi vrut s-o folosească din nou ca model, în cadrul cărui tablou din galeria sa ar fi aşezat-o? Acum femeia avea ceva din chipurile realizate de Corneliu Baba din ultima sa perioadă, în care autorul Odihnei pe câmp picta arlechini şi scene ce aminteau de tablourile lui Goya.

În fond plecasem să reconstitui o biografie. Mă interesa destinul acestei femei de serviciu care-i servise lui Corneliu Baba drept model pentru pictarea unui tablou considerat a fi una din capodoperele sale. Cum era femeia aceea în realitate? De unde venea, ce făcuse până atunci, până la întâlnire cu Baba? În curând, aveam să aflu. (Va urma)

 

Nichita Danilov este scriitor şi publicist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri