Pentru o nouă ediție a Descrierii Moldovei a lui Dimitrie Cantemir (IX)*

Grijuliu să menționeze meritele superiorilor săi, mitropoliții Veniamin Coastachi al Moldovei și Grigorie Dascălul al Țării Românești, precum și ale starețului Mănăstirii Neamț, în tipărirea Scrisorii Moldovei, ieromonahul Ghedeon, editorul-tipograf, nu menționează nicăieri numele celui care a făcut traducerea. Multă vreme, în manuale și în cursuri universitare, în istorii literare sau în dicționare de specialitate, a fost perpetuată informația că traducătorul scrierii cantemiriene ar fi fost ieșeanul Vasile Vârnav (m. cca 1827), un harnic tălmăcitor de opere literare din limbile franceză, italiană și neogreacă. Paternitatea traducerii Scrisorii a fost atribuită lui Vasile Vârnav de către Mihail Kogălniceanu, care a tipărit în „Albina românească”, tomul II, Iași, 1845, p. 279‑322, lucrarea Întâmplările Cantacuzineștilor și a Brâncovenilor în Valahia, de Dimitrie Cantemir, domnul Moldaviei, tălmăcite depe grecească prin Vasili Vârnav, la anul 1811, iunie 19. În nota biografică pe care o face banului Vasile Vârnav, Kogălniceanu afirmă că boierul-cărturar ieșean „a tradus o mulțime de scrieri, dintre care numim câteva: Descrierea geografică a Moldovii de Cantemir, care pe urmă s‑au tipărit mănăstirea Neamțu, însă fără numele lui (…).” Autoritatea marelui istoric și om politic a făcut ca această atribuire să fie considerată un bun câștigat și acceptată fără alte dovezi și investigații suplimentare până în zilele noastre. Este meritul lui Nicolae A. Ursu (1926‑2006) de a fi restabilit adevărul. Într‑un articol publicat în „Cronica”, XIV, 1979, nr. 5, p. 7, cu titlul Cine a făcut prima traducere românească a operei lui Dimitrie Cantemir Descriptio Moldviae?, articol reluat și amplificat ulterior, cu titlul Ioan Nemișescu, autorul primei traduceri românești a operei lui Dimitrie Cantemir, Descriptio Moldavie, și cuprins în volumul: N.A. Ursu, Contribuții la istoria culturii românești. Studii și note filologice, Iași, 2002, p. 373‑400, reputatul filolog ieșean a identificat fără putință de tăgadă pe adevăratul traducător în persoana unui boiernaș ieșean, Ioan Nemișescu, prea puțin cunoscut în calitate de cărturar. În cele ce urmează, reiau în mod sintetic principalele argumente ale magistralei demonstrații a lui N.A. Ursu.

Scrisoarea Moldovei, Neamț, 1825, versurile dedicatorii către voievod și prefața editorului

Mai întâi – fapt neglijat de exegeții de până acum – banul Vasile Vârnav, cunoscător de neogreacă, franceză și italiană, nu cunoștea limba germană! Or, în cuvântul către cititoriu, editorul spune în mod explicit că traducerea s‑a făcut după nemțește, și anume după Beschreibung der Moldau de la 1769, cum am arătat în paginile anterioare! De altfel, constată N.A. Ursu, între limba și stilul din Scrisoarea Moldovei de la 1825 și cele din traducerile cunoscute ale lui Vârnav (din scriitori francezi sau italieni celebri în epocă precum Ludovico Muratori, Charles Rollin sau Etienne Bonnotde Coldillac) sunt mari deosebiri. Cu perspicacitate și cu tenacitatea‑i reunoscute, cercetând colecțiile de documente publicate, arhivele și fondul de manuscrise de la Biblioteca Academiei și de la Biblioteca Universității din Iași, N.A. Ursu a descoperit nu mai puțin de trei copii diferite ale unui voluminos text în manuscris intitulat Istoria politicească a Dachiei și a neamului românilor. Lucrarea aceasta conține o traducere a tomurilor 50, 56 și 57, dedicate de autor istoriei Valahiei, a Moldovei și a Bulgariei, dintr‑o vastă sinteză de istorie universală (Allgemeine Weltgeschichte), publicată de istoricul german Ludwig Albrecht Gebhardi (1735‑1802). (Menționez că traducerea lui Nemișescu a fost editată cu titlul de mai sus în anul 2006 de M. Bordeianu și Cătălin Bordeianu, cu o postfață de Vasile Cristian, o ediție minată, din păcate, de mari erori și inadvertențe, între care numeroasele greșeli de tipar sunt cele mai nevinovate; un exemplu elocvent despre felul cum NU trebuie editate textele românești vechi!)

Principalele două manuscrise integrale ale acestei traduceri (ms. BAR 2866 și ms. BAR 2867) conțin o foaie de titlu detaliată și lămuritoare. O citesc integral, după Ursu 2002, p. 377‑278, în formularea din ms. 2867: „Istoría Moldaviei, alcătuită de Ludowig Gebhardi după planul lui William Guthrie și a lui Ioan Grai și a altor învățați englezi, culeasă de la cei mai buni istornici și cuprinsă în istoria lui cea deobști a toată lumea, în limba nemțască, în tomul al 57‑lea. Acum întîieși dată prefăcută în limba românilor, împreună și cu istoria Valahiii și a Bulgariii, din limba nemțască, de Ioan Nemișescul ot Vist[erie], în Orașul Iașii, la anul 1808. Tomul al 2-le. I îndemnat fiind spre această săvîrșire mai mult prin înlesnire dumisali cinst[itului] boier Iordachii Ilschii, biv vel clucer, căruia s‑au și afierosit.”

Iată deci că, între puținii cărturari cunoscători de limbă germană activi în Iași în jurul anului 1808, avem un nume, Ioan Nemișescu, autor/ traducător din limba germană al unor texte de mari dimensiuni, care își recunoaște și afirmă în mod explicit paternitatea traducerilor respective. Și mai avem Scrisoarea Moldovei, lucrarea tipărită la Neamț în 1825, cu traducător neindicat și necunoscut. Nu ne mai rămâne altceva de făcut decât să punem față în față în față cele două texte, și să vedem ce ne spun ele. Este ceea ce a făcut regretatul nostru profesor. N.A. Ursu – a pus la punct o metodă de analiză filologico-lingvistică, pe care a experimentat‑o cu succes și în alte cazuri de atribuire a unor paternități, urmărind potriviri, asemănări, analogii și convergențe de ordin lexical, frazeologic, sintactic și stilistic, între textul cu autor cunoscut și cel „nerevendicat”, în cazul nostru, Scrisoarea Moldovei. Chiar dacă, în unele cazuri, identitățile expresive se pot datora și întâmplării, unele dintre ele au o putere probatorie foarte mare. (Va urma)

*Textul de față reprezintă transcrierea conferinței Scrisoarea Moldovei, Neamț, 1825.Preliminarii la o ediție a primei versiuni românești a Descrierii Moldovei a lui Dimitrie Cantemir, în comparație cu originalul latinesc și cu versiunea germană princeps, Frankfurt/ Leipzig, 1769 și 1771, susținută în cadrul sesiunii comemorative „Dimitrie Cantemir – 350”, sesiune organizată de Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași și de Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide” din Iași, la data de 12 iunie 2023.

Eugen Munteanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi