Peste 60 de amenzi rutiere într-o zi

vineri, 15 aprilie 2022, 01:50
1 MIN
 Peste 60 de amenzi rutiere într-o zi

Într-o singură zi, poliţiştii Biroului Rutier Iaşi au dat peste 60 de sancţiuni contravenţionale, în urma unei razii pe drumurile din municipiu. Valoarea amenzilor a fost de peste 18.000 lei. 

"La data de 13 aprilie, poliţiştii Biroului Rutier Iaşi au acţionat pe drumurile publice aflate în aria de responsabilitate pentru prevenirea principalelor cauze de producere a accidentelor rutiere, în special a celor generate de neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor. În cadrul acţiunii derulate au fost aplicate 63 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 18.125 lei.

De asemenea, au fost reţinute cinci permise de conducere. Spre exemplu, o tânără de 22 ani din comuna Popeşti a condus un auto pe strada Splai Bahlui, iar la intersecţia cu bulevardul Primăverii, nu a oprit şi nu a acordat prioritate de trecere unui autovehicul. Aceasta a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 870 lei şi i-a fost reţinut permisul de conducere pentru 60 de zile", au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.

 

 

Comentarii