Pluguşorul lui Alexandru Muraru: Să aleagă la judeţ /Un preşedinte isteţ/ Şi la centru, în oraş, /Un primar meseriaş.

duminică, 01 ianuarie 2023, 16:58
1 MIN
 Pluguşorul lui Alexandru Muraru: Să aleagă la judeţ /Un preşedinte isteţ/ Şi la centru, în oraş, /Un primar meseriaş.
Aho, aho, copii şi fraţi,/Staţi puţin şi m-ascultaţi,/Că imediat termin,/Cât beţi un pahar de vin.
Sunt Muraru, deputat,
Profesor asociat,
Şef de liberali la Iaşi,
Demn urmaş de-naintaşi.
 
Multe eu nu am de spus,
Fiindcă nu vorbesc în plus.
Nici n-aveam chef să urez;
Mă gândeam c-aş fi putut
Să încerc să decontez
Ce-am urat anul trecut.
 
Sănătate şi shalom!
PNL nu e în pom,
Nici nu vine în picaj:
Se vede şi din sondaj.
 
Pe noi ne-ar vota oricând
Toţi ieşenii de pe stradă,
Chiar s-ar pune şi la rând,
S-ar înghesui la coadă,
Să aleagă la judeţ
Un preşedinte isteţ
Şi la centru, în oraş,
Un primar meseriaş;
Ne-ar vota, în mod deschis,
Chiar la un concurs de "Miss"!
 
Preşedintele Costel
Scutură din clopoţel,
Iar domnul primar Mihai
Bagă basul din buhai:
Haaai-hai!

Comentarii