Plutonierul care a sărit de pe geam de frica etilotestului rămâne cu condamnarea

marți, 15 februarie 2022, 21:43
1 MIN
 Plutonierul care a sărit de pe geam de frica etilotestului rămâne cu condamnarea

Un angajat al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a fost condamnat definitiv după ce a sărit pe geam pentru a nu fi depistat că a băut. Plutonierul-major, acum în rezervă, a fost judecat pentru părăsirea postului sau a comenzii, dar şi pentru insubordonare, angajaţilor IJSU fiindu-le interzisă expres, prin reglementările interne, sustragerea de la prelevarea de probe biologice.

Şofer pe autospeciala pentru victime multiple, Claudiu Băbăscu a fost trimis pe 28 octombrie 2020 să transporte bolnavi de la spitalul modular Leţcani pentru investigaţii la Spitalul de Boli Infecţioase şi retur. Cu o seară înainte, el băuse 400 ml de vodcă fără a mânca, dar totuşi s-a urcat la volan. În jurul orei 15.30, plutonierul s-a întors la sediul Detaşamentului 2 Pompieri din zona industrială. Acolo, s-a întâlnit cu un superior, care i-a ordonat să se prezinte pe platou, în vederea testării cu aparatul etilotest. Speriat de posibilele consecinţe, Băbăscu a sărit pe geamul hangarului în care se odihnesc şoferii între misiuni, s-a urcat la volanul automobilului său BMW şi a plecat, fără acordul superiorilor.

Tribunalul Militar ieşean l-a condamnat la 1 an şi 10 luni de închisoare, cu suspendarea excutării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani. Sentinţa a fost atacată de procurorii militari, fără însă a se modifica prea mult. Magistraţii Curţii Militare de Apel au recalculat pedeapsa cuvenită lui Băbăscu, majorând-o uşor, cu 20 de zile. Chiar dată tot cu suspendare, pedeapsa echivalează cu interdicţia de a mai îmbrăca uniforma.

Comentarii