Politehnica Iași – pe poziţie fruntaşă în Liga I

miercuri, 10 iunie 2020, 01:43
2 MIN
 Politehnica Iași – pe poziţie fruntaşă în Liga I

 

Echipa ieşeană se situează pe locul IV în clasamentul mediei timpului efectiv de joc. Politehnica află azi cu cine va juca în semifinalele Cupei şi dacă va primi 1,116 milioane lei de la CL Iaşi

 

 

În perioada de pauză generată de pandemia de coronavirus, cluburile din Liga I au făcut tot felul de analize statistice. În una dintre acestea, bazată pe media timpului efectiv de joc al echipelor din Liga I, Politehnica Iaşi ocupă, conform unor cifre publicate de Gazeta Sporturilor, o poziţie onorantă, IV. Poli a jucat efectiv, în medie, 53,8% din timpul partidelor, adică 48,42 minute şi este prima formaţie de sub podium, pe care se află Astra Giurgiu (57,4%), Viitorul Constanţa (56,3%) şi FC Voluntari (56,1%). Foarte aproape de Poli sunt Gaz Metan Mediaş (53,4%), Sepsi Sfântu Gheorghe (53,2%) şi FC Hermannstadt (53%). Liderul celei de-a doua jumătăţi a clasamentului este FCSB (52,7%), care e urmată de alte echipe din play-off: FC Botoşani (52,5%), CS Universitatea Craiova (52,3%) şi CFR Cluj (52,2%). Codaşele ierarhiei sunt Chindia Târgovişte (50,7%), Academica Clinceni (50,1%) şi Dinamo Bucureşti (49,7%). La nivel european, Liga I se situa, înainte de blocarea fotbalului, pe locul 27 în clasamentul timpului efectiv de joc, cu 47,79 minute. Foarte departe de lider, campionatul suedez, în care s-a jucat, în medie, 53,73 minute în fiecare partidă, dar foarte aproape de La Liga (Spania), cu 47,97 minute pe meci. Pe podiumul ierahiei se mai aflau competiţiile din Olanda (53,55 minute) şi Finlanda (51,93 minute). Alte campionate puternice au avut următoarele cifre: Bundesliga (Germania) – locul VI, cu 51,39 minute; Ligue I (Franţa) – locul VII, cu 51,03 minute; Serie A (Italia) – locul XIV, cu 50,04 minute; Premier League (Anglia) – locul XIX, cu 49,5 minute. Cel mai puţin fotbal efectiv s-a văzut în Cehia, unde s-a jucat, în medie, 45,18 minute în fiecare partidă. Rămâne de văzut cum se vor modifica cifrele după reluarea campionatelor în mai multe ţări europene. În România, Liga I va reveni în circuit la finalul acestei săptămâni.

În altă ordine de idei, astăzi este o zi importantă pentru Poli. Echipa ieşeană va afla cu cine va juca în semifinalele Cupei României, fază a competiţiei în care s-au mai calificat FCSB, Dinamo şi Sepsi. Penultimul act al Cupei se va derula în dublă manşă, pe 24 iunie şi 8 iulie, iar finala pe 22 iulie.

Tot azi, cei de la Politehnica vor şti dacă vor primi 1 116 748 lei de la Consiliul Local Iaşi, care se întruneşte într-o şedinţă extrordinară. Reamintim, mai mulţi politicieni locali importanţi şi-au arătat susţinerea faţă de sprijinirea clubului cu suma amintită. Fondurile ar acoperi o bună parte din cheltuielile de 1,5 milioane lei estimate pentru perioada 15 mai – 15 iunie, în care România este în stare de alertă. (

 

 

 

 

Comentarii