Poveste de iarnă albă ca zăpada

* Încă din copilărie Albă ca Zăpada nu se simţea în largul său, fiindcă, de fiecare dată când ningea, fata nu se mai vedea. Când se jucase prin nea, Albă ca Zăpada fusese luată deseori cu lopata de muncitorii de la deszăpezire; tot atunci a mers şi cu uratul, dar striga de pomană "Iarna-i grea, omătu-i mare!", că gospodarii doar o auzeau, dar n-o vedeau, deci fata venea acasă fără nici un ban, fără nuci, mere sau covrigi.

* De mai multe ori taică-său, împăratul, încuiase uşa castelului, seara, uitând-o pe fată în zăpadă şi frig, fiindcă n-o văzuse. Mai recent, ea a primit şi peţitori, tot iarna; împăratul i-a spus lui Făt-Frumos: "Fiică-mea? E pe-afară, prin zăpadă!". Prinţul n-a văzut-o pe Albă ca Zăpada, deci a plecat, lucru normal: voi v-aţi lua o nevastă pe care să n-o vedeţi şi despre care să aflaţi de-abia după ce se dezgheaţă că e grasă, urâtă şi cu bube în cap?

* Albă ca Zăpada a fugit de-acasă în lume. Cum mergea prin pădure, s-a întâlnit cu lupul şi i-a zis "Salut, lupule!". Lupul n-a văzut-o, s-a speriat şi a leşinat; din burta lui au ieşit Scufiţa Roşie, bunicuţa ei şi cei trei iezi. Scufiţa Roşie se vedea pe zăpada albă ca o pată roşie, dar Albă ca Zăpada şi-a continuat drumul. Mai încolo, s-a întâlnit cu Prâslea, paznicul livezii cu mere de aur; mere nu erau, fiind iarnă, dar Prâslea păzea pomii de aur să nu vină unii cu drujbe şi să-i facă lemne de foc de aur. Nici el n-a observat-o pe Albă ca Zăpada, deşi era cunoscut pentru vigilenţa sa.

 * Mai târziu, fata a ajuns la o căsuţă; înăuntru totul era mic: şapte pătuţuri, şapte scăunele la o măsuţă, şapte dulăpaşe etc. Seara, cei şapte pitici s-au întors de la serviciu: erau îmbrăcaţi în cele şapte culori ale curcubeului şi fiecare avea unul dintre cele şapte păcate capitale: primul era lacom, al doilea era desfrânat, al treilea avea poftă de bani, al patrulea era un invidios fără pereche, al cincilea era mânios, al şaselea era leneş, iar ultimul era trufaş.

* După şapte zile, Albă ca Zăpada se înţelegea perfect cu cei şapte pitici: ea le gătea, le spăla (cu maşina de spălat Alba Lux) şi le spunea poveşti, iar ei o trimiteau să fure găini sau lemne de foc. Când n-o trimiteau la furat şi voiau să ştie unde e fata albă, îi trăgeau cu bidineaua, pe spate, o dungă roşie. Nu ştim dacă povestea e adevărată, dar se pare că da: pe raza localităţilor din jurul pădurii în care locuiesc cei şapte pitici s-au semnalat mai multe furturi din gospodării particulare…