Povestea unei fete care și-a dorit și a ajuns neurochirurg la Iași, după un accident din clasa a V-a

Ioana Ştirban, rezidentă la Spitalul de Neurochirurgie la 29 de ani, povesteşte cum a ajuns să participe la unele dintre cele mai complexe operaţii de la unitatea medicală. Tânăra explică faptul că a fost motivată să aleagă medicina după un accident pe care l-a suferit în clasa a V-a, în timp ce se juca. Atunci, spune ea, ajunsă la spital, s-a transformat dintr-un copil speriat de medici şi de spitale într-unul curios, atras de domeniul medicinei. "De atunci am aşteptat cu nerăbdare să cresc pentru a-mi împlini visul. Am ştiut că vreau să fiu medic", povesteşte Ioana Ştirban.

Aceasta s-a dedicat domeniului neurochirurgiei încă din primul an de facultate, fiind atrasă de domeniu în timpul cursurilor. "Am avut norocul ca, în primul an de facultate, unul dintre asistenţii de stagii de la anatomie să fie medic rezident neurochirurg, iar la îndrumarea acestuia am început să merg în gărzi. Nu pot uita nici acum prima mea gardă, eram speriată, dar entuziasmată, însă de atunci, acestea au devenit o dependenţă pentru mine. Am avut norocul de a întâlni o echipă minunată, care nu m-a subestimat, ci m-a încurajat, ajutându-mă să mă integrez încă de pe atunci ca şi cum aş fi fost parte din echipă", povesteşte tânăra.

Ea a făcut şi voluntariat la SMURD în anul al IV-lea de facultate, dar, deşi a încercat mai multe specializări, crede că niciuna nu i se potriveşte mai bine decât neurochirurgia. Un moment de cotitură pentru Ioana a fost primul an de rezidenţiat, când în momentul în care a intrat în secţie şi-a dat seama că nu o mai face ca student, ci ca medic rezident. "Am simţit că am ajuns între prieteni", îşi aminteşte Ioana. Dar a simţit şi responsabilitatea care survine din aceasta. "Brusc, nu mai aveam doar rolul de a răspunde corect la stagii, ci trebuia să aleg măsuri terapeutice corecte pentru pacientul din faţa mea. Acum gărzile au devenit o provocare, am învăţat că este important să recunoşti atunci când nu ştii şi să ceri ajutorul, pentru că pacienţii sunt mai importanţi decât propriul orgoliu. În momentul în care intru în sala de operaţii, simt că neurochirurgia mă întregeşte, mă face fericită şi realizez că această specializare reprezintă o adevărată provocare, care necesită o pregătire continuă, ai nevoie de fineţe, dar şi de precizie în gesturi, trebuie să te gândeşti până la cel mai mic detaliu al intervenţiei chirurgicale", crede Ioana Ştirban.

Tânăra a acceptat şi dificultăţile meseriei, neputinţa pe care o simţea când nu putea să îi ajute pe oamenii care i se prezintă în faţă, dar a înţeles şi că trebuie să vorbească şi să încurajeze pacienţii, care sunt adesea depăşiţi de situaţia în care se află. "Vă încurajez să faceţi cât mai multe gărzi şi activităţi de voluntariat, pentru a fi siguri că alegeţi specializarea care vi se potriveşte cel mai bine", le-a transmis aceasta colegilor mai tineri.