Povestea unui hoţ care înainte de furt susţine că s-a rugat la Mitropolie

miercuri, 01 decembrie 2021, 02:50
2 MIN
 Povestea unui hoţ care înainte de furt susţine că s-a rugat la Mitropolie

Un bârlădean a ajuns direct de la întâlnirea cu Dumnezeu în arest. Abia ieşit din Mitropolie, Viorel Parnica nu s-a putut abţine şi a furat telefonul unei sucevence. Magistraţii Judecătoriei i-au acordat fără să clipească o pedeapsă cu executarea în regim de detenţie.

La începutul lunii februarie, Parnica a le-a povestit judecătorilor că venit la Iaşi pentru a se ruga la Mitropolie. După rugăciune, s-a dus spre Gară, cu intenţia de a se întoarce acasă. În zona restaurantului McDonalds, s-a întâlnit cu un concidatin, cu care a stat de vorbă. Ulterior, în loc să intre în gară, cei doi au plecat spre Piaţa Unirii. Ajunşi în staţia de tramvai, Parnica a văzut o tânără care îşi ţinea telefonul mobil în buzunarul paltonului. S-a apropiat de aceasta şi, când fata a urcat în tramvai, i-a sustras telefonul. Zece minute mai târziu, hoţul se afla la gară, de unde s-a întors la Bârlad. Acolo, a vândut telefonul la un centru GSM, contra sumei de 1.100 lei. Hoţul a fost identificat cu ajutorul camerelor video stradale şi trimis în judecată pentru furt calificat.

În aprecierea sentinţei, judecătorii au luat în calcul în favoarea inculpatului faptul că şi-a recunoscut fapta, este căsătorit, are doi copii, dar şi un loc de muncă stabil, la firma de salubritate din Bârlad. Pe de altă parte, Parnica mai fusese condamnat în două rânduri pentru furt calificat, în urmă cu 20 de ani. În perioada 2010-2019, el a mai suferit numeroase condamnări pentru furt în Italia şi Spania, hotărâri care nu au fost însă recunoscute de către instanţele româneşti. Parnica a fost condamnat la 1 an şi 6 luni de închisoare, cu executare. De pe urma furtului comis, hoţul s-a ales doar cu paguba, el trebuind să-i plătească unui concidatin 1.200 de lei, în contul telefonului pe care acesta îl cumpărase de la centrul GSM şi care îi fusese reţinut de poliţie pentru returnarea către adevărata proprietară. Sentinţa a fost atacată de Parnica în faţa Curţii de Apel. Această instanţă a stabilit următorul termen de judecată ziua de 17 ianuarie a anului viitor.

Comentarii