Povestioara unui poemaş

– Trimite, trimite!

Asta în contextul în care iar mă bătea la cap că să-mi adun textele (de publicistică, în cazul de faţă), să pregătesc nişte cărţi. Că aşa e el: pistonează şi pistonează. De altfel, cred că am mai spus-o (scris-o) undeva: dacă nu era Ovidiu, probabil că nici n-aş fi publicat primul volum, darămite al doilea. În mod cert, el e „de vină” c-am devenit traducător de pe când mă pistona în studenţie ca să-mi traduc naibii textele mele din germană în română, „ca să ştim şi noi ce şi cum scrii” (citat din memorie, inexact, dar corect ca mesaj)!

În fine, i l-am trimis. A doua zi, pistonul:

 – Şi de ce nu l-ai pus măcar pe FB?

 – Păi, nici eu nu ştiu de ce…

Drept îi că am rămas şi la de-acum 60 de ani cu o (sănătoasă, zic eu) sămânţă de îndoială în mine. Mă mai joc eu, mai postez una, alta, dar nu chiar tot ce-mi trece prin cap (ca atâţia alţii…). Bref, încurajat, poftim, am postat mica poezie pe FB cu următorul preambul:

„Mi-o zis Ovidiu că s-o bag pe fb, s-o vadă tăt poporul, ›urbi et orbi‹. Dacă așa o zis, înseamnă că e ceva de capul ei…” Deci: Eu vi-s poetul care face gem./ Eu vi-s poetul care face țuică./ Eu vi-s poetul care face vin.// Nu, de moarte nu mă tem./ Nu, nu încă, muică,/ Chiar de mi-s multe clipe/ Un lung și fraged chin.// M.A., sept.2021

Aşa, fără titlu. Titlu nu am nici acum. Încă mă mai gândesc.

Apoi m-am trezit cu un  comentariu de la Liliana (Corobca), cum că „clipe a rămas fără rimă!”

Na, poftim!

„Liliana , așa mi-a spus și O., dar cred că-i bine așa”, i-am răspuns şi ei.

Evident, discuţia o avusesem şi cu Ovidiu. Dar, vorba aceea, ce rimă să „bagi” la clipe? Tipe? Ţipe? Pipe (amicul din sat zice regulat pipă atunci când se referă la o ţigară)?

Ceva de genul „şi pe…” îmi sugerase la telefon Ovidiu.

 – Ei, na, lasă, frate, las’ că-i bine aşa, ăsta-i ceea eu numesc un poem turnat!, am ţinut-o pe a mea.

Au trecut ceva zile, iar alaltăieri, ce să vezi: mi s-a trezit, pare-se, muza rimei din dulcele-i somn! M-a străfulgerat o rimă pe modelul „şi pe” prin minte! Am învârtit eu cuvintele un pic şi, pac, am obţinut două versuri cu rimă cu tot: „Chiar de multe clipe mi-s/ Apusul unui vis”…

Deci, haideţi să vedem poemul în varianta complet rimată (nota bene: cred şi acum că imperfecţiunea face parte din poezie, din artă în general, şi dă măsura chiar ea, la o adică, a originalităţii…): Eu vi-s poetul care face gem./ Eu vi-s poetul care face țuică./ Eu vi-s poetul care face vin.// Nu, de moarte nu mă tem./ Nu, nu încă, muică,/ Chiar de multe clipe mi-s/

Apusul unui vis -/ Un lung și fraged chin.

Acuma, asta e: rămâne ca cititorii (şi exegeţii, şi exodacii…) să decidă care-i varianta mai bună (de-or fi găsind bună vreuna). În orice caz, varianta a doua, cea cu „apusul unui vis”, o dedic Lilianei Corobca, că tot a fost ieri ziua ei. La mulţi ani frumoşi şi sănătoşi, Liliana!

P.S. Dacă are cineva vreo idee de titlu…

Michael Astner este poet, traducător şi publicist