PRESCRIERE: Un ieșean scapă nepedepsit după ce și-a fugărit iubita cu tractorul, amenințând că o ucide

sâmbătă, 03 decembrie 2022, 02:50
3 MIN
 PRESCRIERE: Un ieșean scapă nepedepsit după ce și-a fugărit iubita cu tractorul, amenințând că o ucide

Curtea de Apel închide dosare pe bandă rulantă pentru că faptele s-au prescris. Un ieșean va scăpa nepedepsit după ce și-a fugărit iubita cu tractorul, amenințând că o ucide. Ca și în alte cazuri, el va beneficia de deciziile Curții Constituționale, care practic au înjumătățit termenele de prescripție a răspunderii penale.

Mircea Cioabă a fost condamnat în martie la 1 an și 2 luni de închisoare, în regim de detenție, ca și la plata a 23.700 lei ca daune civile și cheltuieli judiciare. Lui Cioabă i s-a reproșat o faptă comisă în 2018, la capătul unei relații de 9 ani cu A.A. Cei doi aveau împreună doi copii minori, trăind din veniturile asigurate de societatea agricolă administrată de Cioabă.

Aceasta a dat faliment, bunurile fiind trecute în patrimoniul unei întreprinderi individuale deschise pe numele femeii. Din 2017, relația dintre cei doi începuse să dea semne de deteriorare, A.A. mutându-se în incinta fermei din Glodenii Gândului. În octombrie 2018, femeia ceruse și obținuse emiterea unui ordin de protecție împotriva lui Cioabă, pe durata a 6 luni.

În dimineața zilei de 27 februarie 2019, A.A. se afla la fermă, împreună cu un consătean venit să cumpere un porc și cu alți doi, veniți să o ajute la muncă. În jurul orei 10.00, pe poarta curții a intrat Cioabă, la volanul unui tractor. Bărbatul a oprit, a luat o bară metalică și s-a îndreptat spre A.A., amenințând-o: „Te omor, Dumnezeii mă-tii!” Femeia a fugit, urmărită de Cioabă. Când să o ajungă, femeia i-a pulverizat în față un spray lacrimogen, oprindu-i atacul. Bărbatul a urcat din nou pe tractor, luându-se după A.A. Ajuns la câțiva metri de aceasta, a oprit, continuând să-i adreseze injurii. După o vreme, a renunțat la scandal și a plecat. Faptul că incidentul nu a degenerat a dus la o încadrare juridică relativ ușoară, respectiv amenințare și încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție. Bărbatul avea cazier, în 2018 fiind condamnat la un an de închisoare cu amânarea executării pedepsei pentru sustragere de sub sechestru. De asemenea, era cercetat și pentru trafic de droguri de risc și mare risc. Aceste elemente i-au făcut pe magistrații Judecătoriei să-i aplice o pedeapsă cu executare efectivă.

Sentința a fost atacată atât de Cioabă, cât și de fosta concubină a acestuia. Bărbatul a afirmat că nu există probe că ar fi amenințat-o pe A.A. El a contestat și cuantumul daunelor civile care îi fuseseră impuse. De cealaltă parte femeia a apreciat că sentința aplicată lui Cioabă fusese prea blândă. Magistrații Curții de Apel au apreciat că sentința fusese individualizată corect la nivelul instanței inferioare, judecătorii apreciind just gravitatea și consecințele faptei. „Însă, cu toate că reține vinovăția inculpatului apelant în comiterea infracțiunilor de amenințare și încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție, Curtea constată că nu poate fi atrasă răspunderea penală a acestuia pentru infracțiunile deduse judecății”, au precizat magistrații Curții de Apel.

Ei au constatat că după emiterea sentinței Judecătoriei a intervenit decizia Curții Constituționale referitoare la prescrierea răspunderii penale. Pentru fapta comisă de Cioabă, termenul de prescripție era de 3 ani. El se împlinise în februarie 2022. Ca urmare, judecătorii au decis încetarea dosarului penal și desființarea sentinței de condamnare a lui Cioabă. Au fost menținute însă prevederile referitoare la răspunderea civilă.

 

 

Comentarii