Pune în pericol noul sediu al Operei rezervorul de apă din Copou? „Nu”, spune Ministerul Culturii

vineri, 26 ianuarie 2024, 02:50
4 MIN
 Pune în pericol noul sediu al Operei rezervorul de apă din Copou? „Nu”, spune Ministerul Culturii

La solicitarea "Ziarului de Iaşi", ministerul ne asigură: „Lucrările de construire se vor face fără a afecta rezervorul şi zona de protecţie a acestuia sau alimentarea cu apă a oraşului”. Amplasamentul viitoarei construcţii este un teren administrat până acum de ApaVital.

 

Desemnarea, cu aproape un an în urmă, a unui teren în suprafaţă de 12 mii de metri pătraţi lângă sediul din Copou al ApaVital pentru construirea sediului Operei a venit la vremea respectivă ca o eliberare: „povara” găsirii unui amplasament a fost depăşită după mai mulţi ani în care administraţia locală a propus locuri controversate din oraş – parcul de la intersecţia străzilor Anastasie Panu şi Elena Doamna, curtea fostului Liceu „Vasile Pavelcu” (astăzi în ruine) vizavi de Teatrul Naţional sau refuncţionalizarea şi extinderea fostului cinema Republica.

După ce preşedintele Consiliului Judeţean şi primarul Iaşului au anunţat într-o conferinţă de presă comună că Opera va fi în Copou, a apărut altă întrebare: nu e prea aproape de rezervorul de apă al ApaVital care alimentează această parte a oraşului? Pentru moment, transferul terenului – redus între timp de la 12 mii de metri pătraţi la 9,5 mii mp – încă este subiect de discuţii, de data asta nu la Iaşi, ci la Bucureşti. Prin urmare, am întrebat la Bucureşti dacă viitoarea construcţie nu va fi prea aproape de acest obiectiv strategic al Capitalei culturale şi istorice.

Pentru o vreme, Opera e la Guvern

Am aflat astfel că, după vizita de astă-vară la Iaşi a ministrului Raluca Turcan, „discuţiile între specialiştii Ministerului Culturii şi cei ai Consiliului Judeţean şi ai Primăriei Iaşi au continuat la nivel tehnic pentru a epuiza aspectele rămase de lămurit în privinţa amplasamentului viitorului sediu al Operei Naţionale Române din Iaşi”.

„Terenul care va face obiectul transferului de proprietate în vederea construirii noului sediu al Operei ieşene nu cuprinde parcela pe care este amplasat rezervorul de apă invocat. Mai mult decât atât, proiectarea construcţiei şi, ulterior, lucrările de construire se vor face fără a afecta rezervorul şi zona de protecţie a acestuia sau alimentarea cu apă a oraşului”, ne-au dat asigurări cei de la minister.

Cititi si: Proiectul noii Opere ieşene: în sfârşit, un calendar de implementare şi o sumă record în buget. Când vom merge la spectacol în Copou?

De construirea viitorului sediu al Operei Române Iaşi se ocupă Ministerul Culturii, care urmează mai întâi să preia (din domeniul public al judeţului în domeniul public al statului) terenul în suprafaţă de 9510 mp. Primul pas în acest scop a fost făcut în şedinţa Guvernului din 18 ianuarie, când a fost aprobată „Nota privind transmiterea unei cereri către Consiliul Judeţean Iaşi, în scopul adoptării de către acesta a unei hotărâri privind trecerea unui teren în suprafaţă de 9.510 mp din domeniul public al Judeţului Iaşi, în domeniul public al statului, în vederea dării în administrarea Operei Naţionale Române Iaşi”. Pe cât de lung este titlul notei, pe atât de lungă se anunţă şi durata parcurgerii drumului birocratic până la adoptarea Hotărârii de Guvern care va statua transferul de proprietate şi administrare. De altfel, ministrul Culturii a afirmat deja că lucrările nu vor începe anul acesta – lucru evident, din moment ce încă „se lucrează” la statutul amplasamentului.

Va fi gata în 2027?

Până la finalizarea proiectului tehnic, într-un orizont de timp încă neclar, Ministerul Culturii a menţionat la solicitarea Ziarului de Iaşi că suma actuală alocată acestui obiectiv, respectiv 15 milioane de euro, este „mai mult decât suficientă pentru realizarea proiectării la toate fazele şi a efectuării cercetării arheologice”. Totuşi, orizontul de timp pentru finalizarea întregii investiţii, conform Acordului-cadru de împrumut parafat cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, este finalul anului 2027, precizează cei de la minister.

Cititi si: Viitorul sediul al Operei Iaşi – Prima reacţie din partea Ministerului Culturii: „Cea mai elegantă şi cultural-vivace zonă”. Încep primele demersuri

Pe de altă parte, Ziarul de Iaşi a relatat că bugetul de stat pe anul în curs prevede angajamentul Ministerului Culturii de a suplimenta valoarea iniţială de de 15 milioane de euro, deja alocată, cu încă 65 de milioane. Prin urmare, valoarea estimată a investiţiei este de 80 de milioane de euro. În comparaţie, Sala Polivalentă care ar urma să fie construită în apropiere de Spitalul Regional de Urgenţă reprezintă o investiţie de 96 de milioane de euro. Sala din Moara de Vânt va avea o amprentă la sol de 13 mii mp (mai mare decât noul terminal de pasageri de la Aeroportul Iaşi, cca. 10 mii mp) şi o înălţime maximă de 29 de metri (T4 măsoară 13 metri).

Comentarii