Reacția Ecaterinei Andronescu la melodia compusă de liceenii din Târgu Frumos

joi, 18 iulie 2019, 19:23
1 MIN
 Reacția Ecaterinei Andronescu la melodia compusă de liceenii din Târgu Frumos

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a fost ironizată pentru o stângacie în exprimare într-o melodie compusă de liceeni din Târgu Frumos. „Orice evaluare evaluează pe subiectele pe care examenul le presupune, în evaluarea respectivă”, a spus recent Ecaterina Andronescu.

Ajutaţi şi de un profesor, elevii din Târgu Frumos au făcut şi un videoclip melodiei.

Ecaterina Andronescu, ministrul Educației: „Dvs. puneți întotdeauna întrebări, și când omul este cu gândul în altă parte, și când nu este cu gândul în altă parte și, de multe ori, până îți revii…Eu nu cred că mă puteți acuza că nu știu să vorbesc sau că sunt din categoria celor care n-au învățat la școală. Am avut profesori foarte buni la limba română. Dar orice om este supus și erorilor”.

Comentarii