De Business

Punem punctul pe știi

Rocadă la ABA-Prut Bârlad, Avram e din nou director

miercuri, 16 ianuarie 2019, 02:50
1 MIN
 Rocadă la ABA-Prut Bârlad, Avram e din nou director

După un an şi trei luni, timp în care la Administraţia Bazinală de Apă Prut – Bârlad a ocupat scaunul de director executiv Ion Păvăleanu, instituţia are acum un nou şef, pe fostul director. Petru Avram a mai ocupat această funcţie din martie 2016 până pe 30 octombrie 2017. Petru Avram a reluat şefia începând cu data de 14 ianuarie a.c.  în condiţiile în care fostul director, Păvăleanu, a fost numit de Constantin Rusu, şeful Apelor Române, personal, acesta venind la Iaşi special pentru a-l avansa. 

Petru Avram a fost până în 2016 şef birou la departamentul „Promovare investiţii, urmărire investiţii” din cadrul Administraţiei Bazinale iar până în 2012 inginer în cadrul departamentului „Promovare investiţii proiecte şi Programe Europene”, tot la ABA Prut – Bârlad. Petru Avram este absolvent al Universităţii Tehnice „Gh. Asachi”, Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Materialelor. De asemenea, mai are trei mastere, tot la Universitatea Tehnică, pe trei specializări diferite: Inginerie Ecologică, Ingineria Suprafeţelor şi Modificarea Structurii Materialului şi Hidrotehnică dar şi un doctorat, la aceeaşi universitate.

La rândul său, Ion Păvăleanu este absolvent al Facultăţii de Hidrotehnică, secţia Construcţii Hidrotehnice a Universităţii Teh­nice „Gh. Asachi“ din Iaşi, promoţia 1981. Din anul 1990 acesta a ocupat postul de director la Sistemul de Gospodărire al Apelor Neamţ. Din sursele noastre, Păvăleanu se va întoarce la instituţia din Neamţ, pe postul pe care era anterior. Deşi am încercat să vorbim cu Petru Avram nu am reuşit deoarece acesta nu s-a aflat în localitate în cursul zilei de ieri, fiind prezent la o şedinţă care a avut loc la Bucureşti. 

 

 

Comentarii