România arsă

Incendiul de la spitalul din Constanţa, soldat cu morţi şi răniţi, este încă unul dintre numeroasele eşecuri ale statului de a-şi proteja cetăţenii – ca să citez un clasic încă în funcţie. Dar, în niciun caz, ultimul eşec.

Sinistrul scoate la iveală câteva probe incandescente. În primul rând, guvernanţii nu au învăţat absolut nimic din incendiile precedente care au omorât în chinuri cumplite alţi pacienţi – nu au luat măsuri rapide, nu au pedepsit drastic vinovaţii. În al doilea rând, este încă o dovadă (dar mai aveam nevoie?) că infrastructura medicală, în care nu s-a mai investit de vreo 40-50 de ani, este complet depăşită de vremuri, cu atât mai mult acum când criza Covid-19 pune la grea încercare nu doar spitalele, ci întreaga societate românească.

Cine sunt vinovaţii? Aceiaşi dintotdeauna. Întâi guvernanţii care au promis reforme profunde, dar nu au schimbat nimic, fie din nepricepere, fie din rea voinţă. Să ne aducem aminte comportamentul bizar al ex-ministrului Vlad Voiculescu, preocupat mai ales de angajarea unei armate de consilieri personali. În timpul mandatului, nu s-a înţeles nici ce voia să facă, nici cine l-a oprit să facă. Dacă un individ, despre ale cărui reuşite în domeniul medical (privat) s-a vorbit atât de frumos, s-a blocat imediat în proiect, atunci ce să mai spunem despre neaveniţii care s-au perindat în fruntea ministerului?   

Apoi, responsabilă este corupţia ucigaşă din sistemul sanitar, infectat nu doar de virusuri şi bacterii, ci îndeosebi de clanuri şi gupuri de interese mai periculoase decât microbii. Creşterea impresionantă a salariilor medicilor din spitale nu a rezolvat lipsa de dăruire a personalului, ci a amplificat-o. E suficient să tragi cu urechea ca să auzi că majoritatea directorilor au în cutia craniană idei de afaceri veroase şi metode elaborate de a-şi ascunde averea ilicită prin munţi ori prin străinătate. Nici măcar condamnarea pentru corupţie nu-i descurajează, doar îi obligă să-şi negociaze transferul de putere către rude, pentru a  rămâne în continuare, cu ajutorul politicienilor bolnavi după arginţi, la butoane.

Totuşi, eu consider că vina cea mai mare pentru ceea ce se întâmplă azi în România o au chiar oamenii de rând, alegătorii mai mult ori mai puţin sănătoşi, care se revoltă doar când o nedreptate îi afectează în mod direct. În rest, acceptă orice. Şi ca statul să construiască mii de biserici în loc de spitale; şi ca prea mulţi dintre medici să le bată sugestiv obrazul, după ce le-au prescris un tratament – de parcă nu asta le este meseria; şi ca guvernanţii să le cumpere perfid bunăvoinţa şi votul, cu doi-trei lei la salariu ori la pensie, în detrimentul investiţiilor absolut necesare în sistemul medical şcl. De la Iliescu încoace, electoratul încă nu a înţeles că, în lipsa reformelor, orice pomană maschează doar tunuri uriaşe de la bugetul de stat. Şi că tot ce ai primit vei returna înzecit. Nepăsarea românilor faţă de lipsa de rezultate a guvernanţilor din ultimii 30 nu doar că-i face complici la înapoiere, dar este principala cauză pentru care totul începe să ardă în jur. Astfel scapă lucrurile de sub control, astfel nimeni nu mai respectă nicio regulă, astfel apar monştrii politici ce cheamă la răzmeriţă doar pentru a înlocui un ticălos cu un altul.

Săptămâna asta se împlinesc doi ani de când tabăra „de dreapta” din vechiul parlament a dat jos falimentarul cabinet Dăncilă. Sunt, iată, doi ani de când Iohannis posedă propriul său guvern, dar, în afară de lupta aberantă pentru şefia PNL dintre nulităţile Cîţu şi Orban, eforturile noilor guvernanţi de a prezerva toate măsurile strâmbe luate anterior de PSD (care apărau infractorii în dauna cetăţenilor oneşti), parteneriatul politic între pesedişti şi penelişti (ce devoalează caractere identice), averile uriaşe şi în creştere exponenţială ale liberalilor, angajarea ignarei Dăncilă într-un post bine plătit, promovarea chelneriţelor în instituţiile de stat, nu am văzut nimic. Nimic bun.   

Da, Klause, tu şi clica de corupţi gălbejiţi aţi eşuat lamentabil în încercarea de a-i proteja pe români!