S-a anulat examenul de bacalaureat în Moldova. Avantaje sau gaură financiară pentru universităţi?

luni, 01 iunie 2020, 01:50
2 MIN
 S-a anulat examenul de bacalaureat în Moldova. Avantaje sau gaură financiară pentru universităţi?

O decizie luată de Guvernul Republicii Moldova pune pe jar comunitatea academică ieşeană: 17.500 de elevi care trebuiau să susţină, dincolo de Prut, examenul de bacalaureat pentru finalizarea studiilor de liceu nu vor mai face asta şi vor primi o diplomă de absolvire cu media generală a anilor de studiu.

Situaţia, generată de faptul că Basarabia încă nu stăpâneşte infecţia cu noul coronavirus, ridică însă mai multe semne de întrebare în România, în special la universităţile din Iaşi.

În ultimii ani, numărul studenţilor din Republica Moldova care alegeau să vină la studii la universităţile din Iaşi a crescut continuu, odată cu creşterea numărului de locuri alocat pentru aceştia, cât şi a burselor speciale, de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Practic, peste 2.000 de studenţi învaţă în Iaşi în momentul de faţă, după estimarea admiterii din ultimii doi ani, dar numărul lor este mult mai mare fiindcă o bună parte candidează pentru locurile destinate cetăţenilor români, având dublă cetăţenie.

La admiterea de anul acesta, însă, legislaţia nu este complet clară: pentru candidaţii din România deţinerea diplomei de bacalaureat este criteriu obligatoriu pentru a putea accede la învăţământul superior.

Legea are o sintagmă care menţionează „diploma de bacalaureat sau diploma echivalentă“, ce lasă o poartă deschisă pentru interpretări, însă în multe dintre metodologiile interne ale universităţilor nu există astfel de precizare.

Mai mult, locurile destinate candidaţilor români de pretutindeni sunt reglementate de o metodologie aparte, nu de cea internă a universităţilor, ce este decisă de minister. Acest lucru înseamnă că reglarea situaţiei poate fi realizată simplu, centralizat, iar universităţile vor trebui doar să îşi actualizeze propriile metodologii de admitere după deciziile luate la nivel naţional.

„Ziarul de Iaşi“ a întrebat încă de la finalul săptămânii trecute la Ministerul Educaţiei dacă diploma sau echivalentul acesteia, primită de absolvenţii din Republica Moldova anul acesta, este suficientă pentru admiterea la universităţile din România, dar nu am primit încă un răspuns.

Surse din mediul universitar ieşean spun că nu ar trebui să fie o problemă, ba chiar o oportunitate.

„Anul acesta a fost suplimentat numărul locurilor la toate universităţile mari din ţară, cred că şi la toate cele din Iaşi, pentru românii de pretutindeni, la care se pot în­scrie cei din Basarabia şi Ucraina în principal. Ecuaţia e simplă: d­acă diplomele sunt validate, şi cred că nu există motiv să nu fie, va fi o concurenţă reală pe aceste locuri şi vor fi ocupate integral. Iar fie­ca­re loc ocupat e un loc bugetat şi fiecare universitate câştigă financiar din ecuaţia asta“, au explicat surse oficiale pentru „Ziarul de Iaşi“.

Comentarii