Se face lumină pe mai multe străzi din Holboca și Dobrovăț

sâmbătă, 06 mai 2023, 01:50
1 MIN
 Se face lumină pe mai multe străzi din Holboca și Dobrovăț

Primăriile a două comune ieșene au lansat simultan licitații pentru lucrări de înnoire a iluminatului public.

Deși Holboca e de 7 ori mai mare decât Dobrovăț, după populația cu domiciliul în comună, investiția din comuna situată la est de municipiu e doar de două ori mai mare decât cealaltă.

Pentru aproape 1,9 milioane de lei, cei din Holboca solicită demontarea aparatelor de iluminat stradale vechi, a consolelor și a cablurilor existente, montarea de aparate de iluminat stradale cu LED-uri eficiente din punct de vedere energetic și al intensității luminoase pe toți stâlpii existenți.

Aceleași cerințe și la Dobrovăț, însă aici administrația vrea 326 de corpuri de iluminat de 22W și 17 de 36W care să se aprindă câte 8 odată, în vreme ce la Holboca ar urma să fie amplasate 717 bucăți de 24W, cu sistem de telemanagement la nivel de punct de aprindere pentru un număr de 8 unităţi.

La Dobrovăţ, licitaţia pleacă de la aproape 915 mii lei, ambele proceduri având termen de înscriere 22 mai şi aceeaşi durată a contractului, 6 luni. Ofertele vor fi evaluate după preţ (80 la sută din punctaj) și după garanția suplimentară peste minim 60 de luni impuse din start, respectiv cel mult 36 de luni. 

Comentarii