Se întâmplă ceva cu Simona Halep?

marți, 01 octombrie 2019, 01:43
5 MIN
 Se întâmplă ceva cu Simona Halep?

 

Deşi declara că se simte bine, jucătoarei române i-a recidivat accidentarea la spate şi a pierdut fără drept de apel partida cu Ekaterina Aleksandrova. Ea recunoaşte că nu s-a recuperat cum trebuie. Bianca Andreescu s-a calificat la Turneul Campioanelor

Simona Halep a fost învinsă, ieri, cu scorul de 2-6,3-6 de rusoaica Ekaterina Aleksandrova (38 WTA) în turul al doilea al turneului de categorie Premier Mandatory de la Beijing. Accidentarea la spate suferită de Simona Halep la Wuhan, săptămâna trecută, şi-a pus adânc amprenta pe jocul ei, în partida de luni. Ea nu a rezistat fizic în faţa puternicei sale adversare, împotriva căreia a avut un meci dificil şi la Cincinnati. Românca a întâmpinat mari probleme în deplasarea pe teren, astfel că a încercat doar să ţină mingea în joc, să lungească punctele, fără să încerce să pună presiune pe rivală şi aşteptând ca aceasta să greşească. Aleksandrova a fost agresivă, la fel ca în meciul lor anterior, şi, deşi a comis multe erori, nu a ratat ocazia de a obţine primul ei succes în faţa fostului lider WTA. În primul set, Aleksandrova a condus cu 3-0 după un break în game-ul secund. Halep a revenit la 2-3, dar nu a mai reuşit nimic în acest set, pe care l-a pierdut, cu 2-6, după 34 de minute. Jucătoarea din Rusia a făcut prima break-ul şi în setul secund, dar Halep l-a anulat cu rebreak. Din păcate nu a putut să-l consolideze şi să egaleze la 2, iar Aleksandrova s-a desprins la 3-1, apoi la 4-1. Chinuită de dureri, Halep a revenit la 3-4, dar a pierdut apoi următoarele game-uri şi emeciul, după 63 de minute de joc. Anul trecut, Halep a abandonat meciul cu Ons Jabeur, din primul tur al China Open, retrăgându-se după setul I, pierdut cu 1-6, din cauza problemelor fizice. La 2 octombrie 2018, Halep a anunţat că are hernie de disc. Cel mai bun rezultat al Simonei Halep la Beijing a fost calificarea în finală, la ediţia din 2017, când a fost întrecută de Caroline Garcia, scor 4-6, 6-7 . Chiar dacă atunci a pierdut în ultimul act, jucătoarea română a urcat pentru prima dată pe locul I WTA după acel turneu. „A fost o zi dificilă. Nu m-am recuperat bine după primul meci, aşa că a fost foarte greu pentru mine să joc, iar ea a evoluat foarte bine. Accidentarea de la Wuhan se înrăutăţeşte, aşa că trebuie să merg acasă şi să fac un control RMN, să iau o pauză şi să fac tratament”, a declarat Halep.

S-a calificat în turul II Bianca Andreescu, jucătoarea canadiană de origine română în vârstă de 19 ani, trecând de Aliaksandra Sasnovici (Belarus, 60 WTA), scor 6-2, 2-6, 6-1, după un meci care a durat o oră şi 53 de minute. După rezultatul de luni, Bianca Andreescu s-a calificat, tot pentru prima dată în carieră, la Turneul Campioanelor de la Shenzhen. Ea este a patra jucătoare care îşi asigură prezenţa la finala sezonului, după Ashleigh Barty, Karolina Pliskova şi Simona Halep.Pentru ultimele patru locuri la Turneul Campioanelor luptă în continuare Naomi Osaka, Petra Kvitova, Serena Williams, Elina Svitolina, Belinda Bencic şi Kiki Bertens. Belinda Bencic a obţinut calificarea în optimi după ce a învins-o dramatic pe Venus Williams (59 WTA), scor 3-6, 6-3, 7-5.Cele două jucătoare şi-am împărţit primele două seturi, ambele câştigate cu 6-3, iar lupta cea mare s-a dat în actul decisiv, când Williams şi Bencic au fost la un pas de câştigarea jocului.La scorul de 5-4 în decisiv, Venus Williams a avut două mingi de meci, însă elveţianca a revenit extraordinar, adjudecându-şi următoarele trei game-uri şi câştigând partida. La rândul său, americanca a salvat două mingi de meci în ultimul game, însă adversara sa a încheiat partida, fructificând a treia astfel de ocazie.Alte rezultate înregistrate ieri: Jennifer Brady (SUA) – Amanda Anisimova (SUA) 6-7, 7-6, 6-3; Elise Mertens (Belgia) – Petra Martic (Croaţia) 6-2, 6-3; Madison Keys (SUA) – Karolina Muchova (Cehia) 6-4, 7-6; Anastasia Pavliucenkova (Rusia) – Veronika Kudermetova (Rusia) 6-0, 3-6, 7-6; Kiki Bertens (Olanda) – Daiana Iastremska (Ucraina) 7-6, 6-3; Katerina Siniakova (Cehia) – Jelena Ostapenko (Letonia) 6-2, 6-1; Caroline Wozniacki (Danemarca) – Lauren Davis (SUA) 6-1, 6-3; Elina Svitolina (Ucraina) – Wang Yafang (China) 7-6, 7-6. La dublu perechea Raluca Olaru/Alison Riske (România/SUA) a fost învinsă, cu scorul de 7-5, 1-6, 4-10, de cuplul Sofia Kenin / Bethanie Mattek-Sands. Pe tabloul de dublu al China Open este acceptatăşi Monica Niculescu. Ea face echipă cu americanca Vania King, iar adversarele lor din primul tur sunt letona Jelena Ostapenko şi ucraineanca Daiana Iastremska.

* Echipa Horia Tecău/Jean-Julien Rojer (România/Olanda) a ratat calificarea în sferturile de finală ale turneului de 500 de puncte de la Tokyo.Tecău şi Rojer au fost învinşi,ieri, în prima manşă, cu scorul de 1-6, 3-6, de perechea Dominic Inglot/Austin Krajicek (Marea Britanie/SUA).

 

Clasamentele tenisului

Top 10 WTA: 1 (1). Ashleigh Barty (Australia) – 6.446 p; 2 (2). Karolina Pliskova (Cehia) -6.125 p; 3 (3). Elina Svitolina (Ucraina) – 5.320 p; 4 (4). Naomi Osaka (Japonia) – 5.011 p; 5 (6).Simona Halep (România) – 4.907 p; 6 (5). Bianca Andreescu (Canada) – 4.835 p; 7(7). Petra Kvitova (Cehia) – 4.571 p; 8(8). Kiki Bertens (OIanda) – 4.225 p; 9 (9).Serena Williams (SUA -3.935 p; 10 (10). Belinda Bencic (Elveţia) – 3.738 p .Poziţiile celorlalte jucătoare române din Top 200: Sorana Cîrstea – 75 (96); Mihaela Buzărnescu – 104 (103); Monica Niculescu – 107 (106); Irina Begu – 116 (117); Patricia Ţig 119 (118); Ana Bogdan – 131 (130); Gabriela Ruse – 179 (178); Irina Bara – 193 (-). La dublu: Raluca Olaru – 39 (38); Monica Niculescu – 43 (40); Irina Begu – 68 (61); Irina Bara – 80 (84); Mihaela Buzărnescu – 96 (98).

Top 10 ATP: 1 (1). Novak Djokovic (Serbia) – 9865 p; 2 (2). Rafael Nadal (Spania) – 9.225 p; 3 (3). Roger Federer (Elveţia) – 7.130 p; 4 (4). Daniil Medvedev (Rusia) – 5.305 p; 5 (5). Dominic Thiem (Austria) – 4.415; 6 (6). Alexander Zverev (Germania) – 4.095;7 (7). Stefanos Tsitsipas (Grecia) – 3.420 p; 8 (8). Kei Nishikori (Japonia) – 3.330; 9 (9). Karen Hacianov (Rusia) – 2.810 p; 10 (10). Roberto Bautista (Spania) – 2.530 p.Jucătorii români din top 200: Marius Copil – 90 (96). Ladublu: Horia Tecău –20 (21).

 

Comentarii