Secretomanie pe banii noştri, în Copou. Cine antrenează o echipă pe care o finanţăm cu 350 000 de euro?

vineri, 06 ianuarie 2023, 02:50
2 MIN
 Secretomanie pe banii noştri, în Copou. Cine antrenează o echipă pe care o finanţăm cu 350 000 de euro?

Până la reunirea fotbaliştilor de la Politehnica, programată pentru luni, atenţia iubitorilor sportului local s-a îndreptat în aceste zile către prima echipă locală care a încheiat vacanţa de iarnă. Este vorba de formaţia de handbal feminin CSM Iaşi 2020, care a avut primul antrenament al anului pe 3 ianuarie, în Copou, la Sala Liceului cu Program Sportiv.

Din păcate, la fel ca anul trecut, transparenţa modului de lucru al clubului finanţat din banii ieşenilor a rămas la cota zero. Reamintim, până acum CSM a organizat o singură acţiune publică, la care nu a permis jurnaliştilor invitaţi nici măcar adresarea de întrebări, preşedintele Vladimir Danilov fiind atunci şi agresiv verbal.

Acum, nimeni dintre oficialii grupării care a anunţat că va consuma în acest sezon 350 000 de euro în ultimul eşalon handbalistic intern nu a găsit de cuviinţă să lămurească cine pregăteşte echipa care are ca obiectiv promovarea în Liga Naţională. Mai mult, în fotografiile postate pe pagina de facebook a clubului nu apare nici antrenorul cu care s-a plecat la drum vara trecută, Daniel Bura, nici cel despre care se spune că pregăteşte incognito echipa de o bună perioadă, Gheorghe Irimescu. De altfel, şi în textele oficiale ale clubului apare exprimarea “staff-ul” sau “antrenorii”, fără ca numele acestora să fie amintite!

Reamintim, Ziarul de Iaşi v-a informat luna trecută despre faptul că la meciul de Cupa României, de la Bacău, pierdut în faţa puştoaicelor de la CSM, Iaşul l-a avut pe bancă pe Bura şi în tribună pe Irimescu, care a stat aproape de Danilov. Irimescu nu doar a urmărit meciul, dar a dat indicaţii des şi a plecat la pauză spre vestiare.

Dacă ceaţa este păstrată deasupra băncii tehnice, în privinţa lotului au fost anunţate două noi achiziţii: Alexandra Pintilie (CSM Roman) şi Bianca Drăghici (CSO Plopeni).

Primul meci oficial din acest an al CSM Iaşi 2020 va avea loc pe 21 ianuarie, acasă, cu gruparea HCF Piatra Neamţ, duel care va avea loc în cadrul primei etape a returului Seriei B a Diviziei A. În tur, nemţencele s-au impus deşi au contat tot meciul doar pe opt jucătoare.

Înaintea reluării campionatului, Iaşi e pe locul III în clasamentului seriei 2, cu 18 puncte, şase mai puţine decât junioarele de la CNE Sfântu Gheorghe şi nouă în spatele liderului, Corona Braşov. În faza următoare a campionatului care conţine 31 de echipe împărţite în trei serii se califică opt cluburi: primele două din fiecare serie plus două clasate pe III.

Din cele opt grupări calificate în faza a doua a competiţiei două vor promova direct în elită, iar alte două vor juca baraje cu formaţiile care se vor situa pe locurile XI şi XII în prima ligă.

Comentarii