Semnal prost la telefon în cartierul Aviaţie? Proces care desfiinţează amplasarea unei antene GSM

luni, 28 februarie 2022, 02:50
3 MIN
 Semnal prost la telefon în cartierul Aviaţie? Proces care desfiinţează amplasarea unei antene GSM

Deşi nu era vecin, un ieşean a cerut anularea autorizaţiei pentru o antenă a Orange, pe motiv că nu a fost şi el consultat. Judecătorul de la Tribunal i-a dat dreptate, vorbind în sentinţă de „risc cancerigen”. Şi Primăria şi Orange au făcut apel, cazul judecându-se acum la Curte.

 

Localnicii au blocat instalarea unei noi antene de telefonie mobilă în zona Aviaţiei. Un ieşean s-a trezit că în faţa porţii, peste drum, începe să se ridice antena, fără ca cineva să-l fi întrebat. S-a adresat imediat instanţei, demersul său fiind susţinut şi de vecini.

În septembrie 2020, Iulian P. a remarcat demararea unor lucrări de construire peste drum de casa lui, în curtea Aeroclubului. De la vecini, a aflat că acolo urmează să fie instalată o antenă GSM a Orange SA. În octombrie, a cerut lămuriri din partea Primăriei, fără a primi însă un răspuns imediat. A revenit, cerând anularea autorizaţiei de construire emise de Primărie.

Când i-au venit răspunsurile de la Palatul Roznovanu, acestea menţionau că totul este în regulă, iar autorizaţia era legală. Urmarea a fost o acţiune în justiţie, demarată în noiembrie 2020. În esenţă, Iulian P. a reproşat faptul că Orange nu ceruse acordul vecinilor. Chiar dacă gospodăria sa nu se afla gard în gard cu Aeroclubul, ieşeanul a apreciat că distanţa mică faţă de antenă reprezintă totuşi vecinătate. În plus, Orange SA nu era proprietara terenului pe care construia, ci doar închiriase pe o durată de 10 ani cei 60 mp necesari. În aceste condiţii, nu ar fi avut dreptul să solicite decât autorizarea unei construcţii provizorii, nu definitive.

Nici regimul de înălţime a zonei nu era respectat, cei 20 de metri ai antenei depăşind cu mult casele de pe Aviaţiei. Ieşeanul a reproşat şi lipsa oricărei informări publice, inclusiv asupra eventualului efect pe termen lung al radiaţiilor asupra sănătăţii localnicilor. În replică, Orange SA a contestat calitatea de vecin invocată de reclamant şi a prezentat avize favorabile emise de Agenţia de Protecţie a Mediului şi de Direcţia de Sănătate Publică. Primul menţiona că nu este necesară o autorizare din punctul de vedere al mediului, iar al doilea, că sănătatea nu este afectată de viitoarea funcţionare a antenei. „Emisiile electromagnetice neionizante nu pun în pericol viaţa sau sănătatea populaţiei. Cu privire la emisiile electromagnetice ale staţiilor de bază pentru telefonie mobila au fost efectuate numeroase studii, însă acestea nu au demonstrat vreo incidenţă crescută a cazurilor de îmbolnăvire la expunerea cu unde electromagnetice”, au argumentat reprezentanţii Orange.

Nu de aceeaşi părere au fost şi magistraţii Tribunalului. Aceştia au apreciat că poziţionarea casei lui Iulian P. peste drum de antenă poate fi considerată o vecinătate, caz în care el trebuia să-şi dea acordul. În plus, câtă vreme antena distribuie semnal pe o distanţă mare, raza de acţiune pe cei 5-10 metri faţă de curtea ieşeanului ar crea condiţii speciale de expunere.

„Referatul tehnic al Centrului Regional de Sănătate Publică Iaşi ce a stat la baza emiterii avizului de sanatate publică a fost emis pe baza documentaţiei înaintate de beneficiar, fără vreo verificare imparţială şi obiectivă. La dosarul de autorizare nu se regăseşte nicio măsurătoare sau specificaţie tehnică cu privire la indicele SAR (rata de absorbţie specifică, respectiv enrgia absorbită de organism, n.r.). Reclamantul şi soţia acestuia sunt persoane aflate în condiţii speciale de expunere raportat la vecinătatea antenei, iar în astfel de situaţii se impune măsurarea SAR. Autorizaţia de construire a fost emisă fără astfel de măsurători, reclamantul şi membrii familei acestuia riscând expunerea la niveluri excesive de radiaţii cu risc cancerigen”, au argumentat judecătorii decizia de anulare a autorizaţiei de construire a antenei. Decizia finală în acest caz va fi luată de Curtea de Apel, atât Orange SA, cât şi municipalitatea declarând recurs.

Comentarii