Sfânta mare naivitate

Mă uimeşte uimirea celor care descoperă abia astăzi că Partidul Naţional Liberal reprezintă doar varianta galbenă a Partidului Social Democrat, cel alintat, cu atâta dragoste, „ciuma roşie”! Să mai repet numeroasele momente, din ultimele trei decenii, în care aşa-zişii liberali au înşelat grav încrederea electoratului?

În 1990, Radu Câmpeanu şi PNL au dat la pace cu FSN şi Ion Iliescu, permiţându-i acestuia din urmă, comunist cu acte în regulă, să candideze la prezidenţialele din acel an. În contrapartidă, candidaturile erau deschise şi românilor reîntorşi din diaspora, precum Câmpeanu. În 1991, liberalii luau strania decizie de a participa la guvernare, alături de Iliescu. Drept răsplată, Mircea Ionescu-Quintus, fost deţinut politic, dar cu multe cranii în dulap, primea portofoliul justiţiei, poziţie din care făcea dreptatea praf şi pulbere. Trădarea a fost aspru penalizată de electorat, PNL nemaireuşind să intre în parlament, în 1992, cu toate că, la alegerile generale, liberalii l-au propus pe Regele Mihai candidat la prezidenţiale! Evident, suveranul i-a refuzat elegant.

Recuperaţi de ţărănişti în cadrul CDR, liberalii s-au fofilat din nou în 2000, când, inspiraţi de Valeriu Stoica, au părăsit Convenţia, lăsând doar PNŢCD să plătească oalele sparte ale unei cârmuiri dezastruoase. Oale pe care încă le plăteşte! Mişeleşte au procedat şi în 2007, când, speriaţi de duritatea matelotului Băsescu, au denunţat alianţa cu PD şi au cerut ajutorul PSD. Guvernul minoritar Tăriceanu a risipit sume colosale de bani pentru clientela politică liberalo-pesedistă, scadenţa pocnindu-l în cap, mai târziu, pe Emil Boc. Ăla cu salariile bugetarilor tăiate.

Însă înşelăciunea supremă a avut loc în anul 2011, odată cu zămislirea USL. Părinţi: limbutul Crin Antonescu (PNL), mitomanul Victor Ponta şi infractorul Liviu Dragnea (ambii, PSD). Foarte aproape de o lovitură de stat în 2012, organizată cu scopul de a-l demite pe Băsescu şi de a bloca activitatea prodigioasă a DNA, cei trei acoliţi au dus-o bine până când au început să se păcălească unii pe alţii. În cele din urmă, Crin a luat-o peste bot, PNL a fuzionat cu PDL, iar Iohannis, noul lider al liberalilor, a devenit, în 2014, preşedintele României, surclasându-l pe Ponta. A fost singura dată în care am crezut, naiv la rându-mi, că, poate, liberalii se vor schimba în bine. Vrăjeală!  

Între 2014 – 2019, Iohannis şi PNL au recurs la o opoziţie de faţadă la toate abuzurile guvernării PSD, mai ales că averile liberalilor au crescut enorm şi anormal în acea perioadă. În pofida declaraţiilor de circumstanţă, i-a bucurat nespus eliminarea lui Kovesi, şefa DNA, ca şi distrugerea independenţei justiţiei. La fel ca pe vremea odiosului Ion Iliescu, magistraţii au devenit simple slugi ale sistemului – fricoase, corupte dar țâfnoase -, un fel de momâi puturoase îmbrăcate în robe.

Să continui? După 2019, sub supravegherea Marelui Leneş, în epoca Orban, şi din nou la guvernare, PNL a preluat imediat toate năravurile pesediştilor. În plus, ca să iasă socoteala, PSD le-a împrumat liberalilor nişte primari traseişti, solicitând, la schimb, sinecuri pentru nepoatele buzate ale „partidoiului”. Orban, revoltatul de azi, s-a executat. După alegerile din 2020, în era penalului Cîţu, situaţia s-a agravat, PNL hârjonindu-se în văzul lumii cu frumoşii neisprăviţi ai lui Ciolacu. De ce ne-ar mira că, sub semnul ciolanului reprezentat de miliardele de euro, s-ar putea naşte un al doilea USL? Tot i s-a reproşat lui Iohannis că nu are copii. 

Morala? Liberalii nu au făcut niciodată reforme. Vreme de peste 30 de ani, au trădat, au minţit şi au furat! La fel ca PSD. De ce acum ar fi altfel?