Simfonia lumii

Înainte să punem apă la rădăcina unei plante, înainte să mulţumim animalului nostru de companie cu o mângâiere tandră, înainte să privim cu condescendenţă la acele specii care urmează mersul firesc al vieţii, trebuie să ne apropiem de noi înşine. De „fraţii” noştri, de cei din jurul nostru şi de cei de mai departe.

Într-un cartier sărăcăcios de undeva din Africa, în mijlocul colbului atâtor milenii de cicluri vitale, lângă un pârâu abia suflând cu un iz pestilenţial printre locuinţele construite din foi de tablă asimetrice şi îndoite de căldură, o femeie îşi îmbrăţişează violoncelul cu privirea omului care a trăit miracolul fericirii. Poate să aducă pe corzile instrumentului ei glasul zeilor printre oameni. E o fericire absolută pe care nimic nu o poate opri să o împărtăşească. Şi ca ea sunt încă câteva zeci de oameni. Au improvizat din aceleaşi foi de tablă şi scaune din cutii o sala de concerte. E locul lor sacru în care muzica zeilor le alungă miraculos neîmplinirile trecătoare şi îi reconectează, în cel mai profund mod cu putinţă, cu sufletul lor. Şi sala, dacă o putem numi aşa este neîncăpătoare.

În partea cealaltă a lumii, şi la propriu, şi la figurat, în cea mai modernă sala de concerte construită în ultimele decenii, se adună o mare de oameni, care îşi etalează succesul desăvârşit cu o politeţe fără cusur şi care umplu, din nou până la refuz, sala de concerte. O orchestră cu instrumente dintre cele mai bune împărtăşeşte cu ei aceeaşi privire a oamenilor care au trăit miracolul fericirii fără rest. Ei sunt urmaşii celor care, în urmă cu 100 de ani, au ascultat pentru prima oară Daiku, interpretată de orchestra prizonierilor de război germani închişi la Naruto.

Peste încă o jumătate de lume, într-o favelă din Sao Paolo, o tânără braziliană repetă pe vioara în care s-au concentrat toate sevele vieţii ei (precum a uriaşilor de pe vremuri). În mijlocul sărăciei şi al violenţei crunte, ea şi colegii ei au descoperit calea spre lumină şi sunt asemenea vâslaşilor lui Iason. Conduc pe toată lumea care li se alătură în barcă spre tărâmul binecuvântat unde se găseşte lâna de aur.

Toţi aceşti oameni, care altfel nu ar putea fi mai diferiţi, sunt prinşi în cel mai puternic fenomen cultural al omenirii. Sunt toţi martorii şi propovăduitorii muzicii Simfoniei a 9-a a lui Beethoven. Ei sunt salvaţi şi îi salvează pe toţi cei care vin să îi asculte de greutatea fiinţării în carne şi oase. Le revendică zeii care stau ascunşi înlăuntrul lor şi le arată cea mai frumoasă faţă a omenirii.

Aceste „imagini” nu sunt invenţia autorului. Sunt doar descrierile stângace şi fără forţă ale imaginilor unui documentar eveniment Simfonia a 9-a: Simfonia lumii (Beethoven’s ninth: Symphony for the world) care, din fericire, poate fi văzut acum pe Netflix şi vă invit din toată inima să deveniţi măcar pentru o oră parte a omenirii aşa cum ar trebui să fie. 

Bogdan Iliescu este medic primar neurochirurg la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi şi preşedinte al Asociaţiei Creierului Iaşi