De Business

Punem punctul pe știi

Telekom lansează o nouă linie de business, Energizer

luni, 07 mai 2018, 10:05
2 MIN
 Telekom lansează o nouă linie de business, Energizer

Unul dintre cei mai mari distribuitori de servicii de telecomunicaţii, telefoane şi accesorii din România îşi deschide peste tot în ţară, în marile oraşe, magazine de tip insulă, unde va vinde exclusiv produse Energizer. Insulele vor fi în complexele comerciale, prima fiind deja deschisă în Băneasa, Bucureşti.

Astfel, Avenir Telecom devine hub regional de distribuţie pentru produsele Energizer®, gestionând din România vânzările pentru patru ţări: Polonia, Cehia, Slovacia şi Republica Moldova.

„Decizia a venit ca urmare a creşterii vânzărilor de telefoane mobile şi de accesorii la nivelul întregii pieţe, susţinută de comportamentul de consum al cumpărătorilor români, care îşi doresc produse de calitate, certificate şi cu garanţie crescută, la preţuri accesibile”, a declarat Costin Soare, director general Avenir Telecom.

Acesta mai precizează faptul că Telekom aduce astfel o nouă premieră pe piaţa din România, noua linie de business fiind o iniţiativă locală, după ce, în februarie, România era prima ţară din Europa unde compania a lansat noile telefoane Energizer, înainte de a fi prezentate la Mobile World Congress.

La magazinul din Băneasa sunt puse în vânzare peste 100 de produse unice, printre care se numără şi smartphone-uri high-end, cu o durată de viaţă mare a bateriei, rezistente la şocuri, la apă şi la praf. În România, Avenir Telecom operează unul dintre cei mai mari retaileri GSM, Internity, cu o reţea naţională de 50 de magazine.

Comentarii