Tradiții și obiceiuri de Sânziene. Noaptea care precedă sărbătoarea este una magică

Creștinii din România sărbătoresc în fiecare an pe 24 iunie Sânzienele. În popor se credea că noaptea care preceda ziua de Sânziene este una magică în care toate minunile sunt posibile.

Sărbătoarea Sânzienelor marcheză în calendarul popular începutul verii, la 3 zile după solstiţiul de vară, şi i se mai spune de aceea şi Cap de vară, e celebrată din vechime si figurează şi în calendarul ortodox.

Sărbătoarea ar avea la origine un cult geto-dacic stravechi al Soarelui, Sânzienele fiind adesea reprezentate de traci înlantuite într-o hora. Sau, după alte opinii, un cult închinat Dianei, zeiţa romană a vânătorii, ar sta la baza acestei sărbători.

Conform tradiției, fetele pleacă în grupuri la câmp să culeagă florile galbene din care îşi împletesc câte o coroniţă rotunda pe care şi-o aşează pe cap. Acasă, cununile se pun pe porţi, la ferestre şi în casa, pe şuri, pe stupi şi chiar în culturi, în credinţa că ele vor ocroti casa şi gospodăria, vor aduce noroc, sănătate şi belşug.

În unele locuri, coroniţa se aruncă pe acoperişul casei şi se pune o dorinţă. Dacă coroniţele fetelor se lovesc sau se agaţă de horn, va fi o cununie apropiată. Dacă coroniţele fetelor rămân pe acoperiş, noaptea zânele Sânziene vor lăsa pe ele semne, iar fetele vor şti cu cine şi când se vor mărita. Bătrânii vor afla şi ei câţi ani mai au de trăit sau de vor mai sărbători şi alte Sânziene. Dacă coroniţa cade de pe casă, dorinţele nu li se vor îndeplini în acel an.

Fetele îşi pot arunca cununile şi peste vite: dacă cununa nimereşte o vită tânără, fata se va căsători cu un tânăr, iar dacă i se prinde cununa de o vită bătrână, un om în vârsta îi va fi alesul.