Traficantul care vindea marijuana la vrac, condamnat

miercuri, 18 aprilie 2018, 01:50
1 MIN
 Traficantul care vindea marijuana la vrac, condamnat

Tribunalul Iaşi a condamnat la 4 ani şi 3 luni un bărbat din Iaşi acuzat de trafic de droguri. Irinel Ionescu se află în prezent sub control judiciar, el având posibilitatea de a ataca cu apel sentinţa. Tânărul a fost acuzat că procura drogul din Madrid, fiind ajutat şi de alte persoane, şi le trimitea în ţară prin colete. Ar fi adus astfel la Iaşi mai multe kilograme de canabis pe care le-a depozitat în locuinţa sa din Iaşi. Ionescu vindea stupefiantele cu 70 de lei gramul. 

„La data de 6.09.2017, inculpatul Ionescu Irinel, zis "Varagostea", s-a deplasat din România în Spania, localitatea Madrid, de unde a procurat contra sumei de 4.000 euro, cantitatea de 1.249 grame canabis, pe care a disimulat-o într-un nou colet, printre alte bunuri, pe care la data de 12.09.2017, l-a expediat în România, municipiul Iaşi, prin intermediul unui transportator internaţional de persoane şi coletărie, utilizând ca expeditor o persoană neidentificată în baza naţională de date, iar ca destinatar numele său“, au precizat reprezentanţii DIICOT Iaşi.

Aceştia au mai arătat că au indisponibilizat coletul în care se aflau stupefiantele, pe care Ionescu l-a ridicat din Iaşi în data de 16 septembrie 2017. Anchetatorii au calculat că valoarea aproximativă a drogurilor confiscate este de 87.000 de lei. 

Comentarii