Tu când ai făcut primii 3000 de euro?

Orice ai fi, nu se poate să nu te fi întrebat măcar o dată ce ai fi fost şi ce avere ai fi avut acum dacă te-ai fi născut şi trăit într-o altă ţară decât cea natală. Deşi pare, acest exerciţiu de imaginaţie de tip „ce-ar fi fost dacă” nu e deloc inutil sau gratuit. Intuim cu toţii faptul că ai mai multe şanse de a trăi bine dacă te naşti într-o ţară bogată sau că bunăstarea ta depinde destul de mult şi de averea familiei din care provii. Nu trebuie să fii economist, sociolog sau statistician ca să tragi asemenea concluzii. Par de bun simţ. Iar aceste intuiţii banale au acum în spate şi nişte cifre.

Circa 60% din veniturile acumulate de un individ de-a lungul vieţii sunt determinate de ţara în care s-a născut, iar 20 la sută de ceea ce moşteneşte de la părinţi. Adunat, 80 la sută (60+20) din averea unei persoane acumulată în timpul vieţii reprezintă „meritul” ţării şi al familiei în care s-a născut şi doar 20% poate fi atribuită meritului personal, efortului pe care îl depune, norocului şi altor variabile precum rasa sau genul (sau sexul, pentru conservatori). Estimările de mai sus aparţin unui fost economist al Băncii Mondiale, Branko Milanovic, autorul cărţii The Haves and the Have-Nots: A Brief and Idiosyncratic History of Global Inequality and Global Inequality: A New Approach for the Age of Globalization (Harvard University Press, 2016).

Evident, procentele lui Milanovic reprezintă o medie calculată pe un eşantion global, prin urmare, cifrele pot să difere nu doar de la o ţară la alta, ci şi de la un individ la altul. Dar ceea ce e important de reţinut aici e următorul lucru: nu tot ce avem ni se datorează, dimpotrivă, mare parte din averea noastră e meritul ţării şi al familiei din care provenim.

Dar mai e ceva de înţeles de aici, mult mai important după părerea mea, ceva ce are legătură cu politica şi ideologia. Pentru un libertarian, adică, pe scurt, o persoană care crede că doar piaţa liberă şi meritul personal determină nivelul de bunăstare al unui individ, procentele avansate de Milanovic par o blasfemie. Libertarienii, dar şi o bună parte dintre conservatori, odată ajunşi la putere, vor ignora în politicile lor tot ce-ar putea determina o mai justă redistribuire a resurselor în rândul populaţiei şi îi vor susţine, dimpotrivă, doar pe cei care au deja un nivel de trai destul de ridicat. Ideologia în care cred le spune că cei ce au, au pentru că merită să aibă, iar cei ce n-au, n-au pentru că merită să nu aibă. Ei cred, de fapt, în meritocraţie. În faptul că fiecare merită ceea ce are, pentru că ceea ce are e dat doar de calităţile şi efoturile personale.

Asta ca să înţelegeţi mai bine de ce atunci când a fost întrebat de un reporter dacă ştie care este preţul pâinii în România, premierul Cîţu a spus, deviind răspunsul, că e mai important faptul că deja 1% dintre românii câştigă mai mult de 3000 de euro pe lună. Pentru un libertarian, cum e şi Cîţu, săracii nu sunt importanţi nu pentru că nu i-ar păsa de ei (poate că-i chiar pasă), ci pentru că, pentru el, situaţia economică a unui om ţine exclusiv de meritul personal, de competenţele lui pe o piaţă concurenţială. Prin urmare, pentru el, sărăcia e şi ea o chestiune strict personală care nu are nimic de-a face cu politicile guvernului pe care-l conduce. Asta e credinţa lui. Şi a celor mai mulţi dintre cei care ne conduc, indiferent de partid.