UMF Iaşi, a treia universitate din ţară care semnează Carta Diversităţii

marți, 09 mai 2023, 20:36
2 MIN
 UMF Iaşi, a treia universitate din ţară care semnează Carta Diversităţii

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi este a treia instituţie de învăţământ superior din România care semnează Carta Diversităţii şi se alătură acestei platforme. Conform informaţiilor furnizate de universitate, prin semnarea cartei UMF îşi asumă promovarea valorilor diversităţii şi incluziunii în comunitatea academică.

În momentul de faţă, Carta Diversităţii din România reuneşte 197 de semnatari, reprezentând circa 260.000 de angajaţi din companii, instituţii publice şi ONG-uri. Principiile asumate public sunt de recunoaştere şi respectare ca valori a diversităţii, egalităţii de şanse şi incluziunii sociale.

„Sub auspiciile Cartei Diversităţii din România au avut loc mai multe iniţiative (schimburi de experienţă, ateliere, seminarii, dezbateri, grupuri de lucru, programe de formare şi mentorat) în care au fost prezentate, analizate, dezbătute şi diseminate diferite practici şi politici organizaţionale de management al diversităţii. Din 2021, Carta şi semnatarii săi sărbătoresc împreună Luna Diversităţi a UE pentru a promova diversitatea la locul de muncă şi în societate”, au transmis reprezentanţii UMF Iaşi.

Rectorul universităţii, prof.dr. Viorel Scripcariu, a explicat că UMF Iaşi este, din punctul instituţiei de vedere, una dintre cele mai cosmopolite instituţii de învăţământ din România, având aproape 3.000 de studenţi internaţionali din peste 60 de ţări.

„Este o uriaşă bogăţie culturală pe care ne dorim s-o valorificăm atât în comunitatea noastră academică, cât şi în beneficiul Iaşului universitar. Şi pentru că UMF Iaşi este un spaţiu caracterizat de multiculturalism şi de toleranţă, am considerat necesar să susţinem diversitatea şi incluziunea prin diferite acţiuni. Pentru a promova un mediu echitabil şi incluziv social în comunitatea academică, universitatea noastră a adoptat anul trecut şi Planul de egalitate de gen, sprijinind astfel Comisia Europeană în conştientizarea egalităţii de gen în instituţiile academice din întreaga Europă”, a declarat prof.dr. Viorel Scripcariu.

Acesta a explicat că universitatea a semnat Carta Diversităţii cu scopul de a reflecta şi a întări angajamentul UMF pentru sprijinirea diversităţii, egalităţii de şanse şi a incluziunii sociale în societatea românească.

Comentarii