Un album de excepţie

A fost unul din momentele importante ale Galei Centenar Monica Lovinescu, organizată de editura Humanitas, ce a avut loc duminică la Ateneul Român: lansarea albumului Monica Lovinescu. O viaţă, o voce, un destin, realizat de Cristina Cioabă. Când, în cuvântul de prezentare, Gabriel Liiceanu a spus că avem a face cu o „capodoperă editorială” nu era nici o exagerare: volumul propune o iconografie excepţională, iar amplul text însoţitor reface, precis şi nuanţat, biografia Monicăi Lovinescu. Viaţa celei care a oficiat vreme de decenii de la microfonul Europei libere nu a fost una banală. Instalarea comunismului în România a obligat-o să fugă din ţară, evadare ce a fost o adevărată aventură. La Paris ar fi putut să fructifice pasiunea ei pentru teatru sau să îmbrăţişeze o carieră academică: alege calea rezistenţei anticomuniste în condiţiile în care, dimpotrivă, climatul în Franţa era favorabil stângii marxiste, şi alege totodată să se consacre literaturii române, într-un moment în care normalizarea situaţiei din România părea un proiect practic irealizabil. Fotografiile din tinereţe ale Monicăi Lovinescu ne arată o femeie voluntară, sportivă, cu o privire francă, luminoasă. Când viaţa ei părea să intre pe un făgaş normal survine cumplita tragedie: mama scriitoarei este ucisă în închisoare, după ce regimul comunist încercase să o folosească pentru a-i şantaja fiica. Seria de fotografii cu Ecaterina Bălăcioiu este impresionantă, la fel ca şi documentele – scrisori, însemnări etc. – reproduse.

Cristina Cioabă reconstituie, cu maximă fidelitate, atmosfera, confruntările ideologice din ultimele decenii ale secolului trecut. A fost astfel, mai întâi, şocul produs de scrierile lui Soljeniţîn. Au urmat luările de poziţie ale „noilor filozofi”, unii dintre ei foşti maoişti sau foşti troţkişti, care denunţă vehement minciuna doctrinei socialiste. Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca au fost „releul” graţie căruia publicul românesc lua cunoştinţă de toate aceste frământări şi schimbări de perspectivă. Sunt, totodată, şi anii în care soţii Ierunca mobilizează exilul parizian în sprijinul vocilor dizidente (puţine, dar cu atât mai preţioase) din România. Reacţia regimului comunist n-a întârziat: atentate, ucigaşi plătiţi trimişi la Paris sau la Munchen, plus o violentă campanie de calomniere dusă în câteva reviste din ţară. În 18 noiembrie 1977, Monica Lovinescu este bătută sălbatic în faţa locuinţei ei, iar fotografia făcută după câteva zile de la atentat este zguduitoare. Scriitoarea are însă aceeaşi hotărâre în privire.

Ce contrast cu fotografiile de după 1990 când, la Paris sau la Bucureşti, ea apare destinsă, zâmbitoare, fericită să vadă cum sute de persoane se înghesuie să obţină un autograf pe unul din volumele care apar, în serie, la Humanitas! Sigur, nu e totul în ordine, soţii Ierunca mai au încă unele motive de nemulţumire, dar nu se poate contesta că e o revanşă istorică asupra destinului, asupra terorii şi mizeriei comuniste. Preţul plătit a fost foarte mare şi cu atât mai mult sunt de admirat tenacitatea şi consecvenţa soţilor Ierunca.

Pasionantă reconstituire a unui destin exemplar, albumul realizat de Cristina Cioabă trebuie aşezat la loc de cinste în bibliotecile noastre.

Alexandru Călinescu este profesor emerit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor