Un mai prea îndepărtat (II)

Victoria zdrobitoare din 20 mai 1990 a lui Ion Iliescu – FSN (85% dintre voturi, faţă de circa 11% – Radu Câmpeanu, PNL, şi puţin peste 4% – Ion Raţiu, PNŢCD) a însemnat moartea tuturor iluziilor. Şobolanii roşii din PCR s-au întors la putere, iar securitatea, rebotezată SRI (după cafteala cu bâte din martie de la Tg. Mureş, dintre români şi unguri), şi-a reintrat în pâine. Una mult mai gustoasă decât înainte de 1989. Evenimentele din 13-15 iunie, ce au cuprins şi prima mineriadă (14-15 iunie), au demonstrat că Ilici şi camarila sa nu vor tolera niciun fel de opoziţie în cadrul Țdemocraţiei originale”. Aşa a început – în ovaţiile a 85% dintre români – al doilea mare jaf comunist, după cel de la finele anilor 1940.

Semnele erau dintre cele proaste, anticipând o catastrofă naţională. După împuşcarea odiosului cuplu Ceauşescu, în urma unui simulacru de proces, chiar în ziua de Crăciun a anului 1989 (fără ca popii ori milioanele de creştini sinceri să se simtă ofensaţi), două cutremure mari au zguduit România imediat după alegeri. Ziua, cârduri de ciori întunecau cerul, găinăţându-se în capul muncitorilor, iar noaptea cucuvelele ţipau a jale. În judeţul Vaslui, un ţăran a descoperit dimineaţa în grajd un viţel cu două capete pe care l-a sacrificat bucuros în cinstea lui Ilici. Seara i s-a făcut rău şi a murit în chinuri.

Pe 20 mai, partidul lui Ion Iliescu, Frontul Salvării Naţionale, a înregistrat la rândul său un scor mirobolant: peste 67% la Senat şi peste 66% la Camera Deputaţilor. A fost urmat, în preferinţele electoratului, la mare distanţă, de UDMR (cca 7% pentru ambele camere), PNL (7%), PNŢCD (2,5%), MER (2,5%) şi AUR (2,1%). E vorba de alt AUR decât cel de astăzi, dar mustind de acelaşi naţionalism puturos. Am consemnat doar partidele care au obţinut peste 2% dintre voturi şi am propus o medie naţională.

Au existat judeţe în care formaţiunea lui Ilici a zdrobit concurenţa, precum Teleorman, Botoşani, Olt, Buzău, Vaslui, Tulcea, unde s-au înregistrat scoruri apropiate de 90% pentru FSN! Partidele istorice (PNL, PNŢCD, inclusiv PSDR – cel al lui Sergiu Cunescu) au depăşit media naţională în Ardeal şi Bucureşti, iar UDMR a fost votat masiv în secuime şi în nordul Crişanei (Bihor, Satu Mare).  

Deşi nu există absolut nicio îndoială în ceea ce priveşte autenticitatea victoriei lui Iliescu şi a Frontului Salvării Naţionale la primele alegeri Țlibere”, anumite incidente bizare contestă magnitudinea acestei victorii. Am cunoscut personal trei familii numeroase profund anticomuniste ce nu ar fi simpatizat niciodată cu Iliescu şi FSN. Cu toate acestea, în localităţile rurale unde îşi aveau reşedinţa, scorul realizat de ciuma roşie lăsa să se înţeleagă că majoritatea membrilor familiilor au votat cu criminalii propriilor rude. Când, pe bună dreptate, oamenii s-au revoltat, au fost ameninţaţi cu moartea de primarul fesenist. Apoi, au existat localiţăţi (nu foarte mari, e drept), unde Iliescu şi FSN au fost aleşi de întreaga comunitate. E greu să crezi că toţi locuitorii s-au prezentat pe 20 mai la urne (adică nici măcar unul nu s-a simţit rău în acea zi, după o seară de sâmbătă!), dar e şi mai greu să accepţi că absolut toţi (bătrâni, ciungi, chiori, beţivi, proştii satului) au nimerit exact căsuţa potrivită de pe buletinul de vot. Dacă pentru funcţia de preşedinte au candidat doar trei politicieni, pentru locurile din parlament au participat peste 60 de partide. A naibii precizie! Şi mai edificator, după alegerile din mai, a început, pe şestache, un amplu proces de ştergere a urmelor, anumite arhive fiind complet distruse.

Că nimic nu a fost întâmplător vedem poate cel mai bine astăzi, când, sub pervertita conducere a lui Klaus Iohannis (alături de PSD-PNL-UDMR), campania de măsluire a istoriei recente şi de distrugere a probelor incriminatorii pentru politicieni a căpătat proporţii apocaliptice. Ciorile şi cucuvelele se pregătesc să emigreze în ţări mai primitoare. Până şi cerul s-a plictisit să ne tot trimită semne.