Un mix de vaccinare cu AstraZeneca şi Pfizer a mărit nivelul anticorpilor de şase ori

marți, 27 iulie 2021, 08:00
1 MIN
 Un mix de vaccinare cu AstraZeneca şi Pfizer a mărit nivelul anticorpilor de şase ori

Vaccinarea mixtă pentru Covid-19, mai întâi cu vaccinul produs de AstraZeneca, iar apoi cu cel al Pfizer a mărit nivelul anticorpilor de şase ori comparativ cu vaccinarea cu două doze ale vaccinului AstraZeneca, potrivit unui studiu realizat în Coreea de Sud, transmite Reuters.

Studiul a implicat 499 lucrători medicali – 100 care au primit doze mixte, 200 care au luat două doze de vaccin realizat de Pfizer/BioNTech, iar restul au primit două doze de vaccin AstraZeneca. Toţi au prezentat anticorpi neutralizanţi, care împiedică pătrunderea virusului în celule şi replicarea acestuia, iar rezultatul programului mixt de vaccinuri a arătat cantităţi similare de anticorpi neutralizanţi găsiţi în grupul care a primit două doze de vaccin Pfizer.

Un studiu britanic, luna trecută, a arătat rezultate similare – o doză de vaccin AstraZeneca urmată de una de vaccin Pfizer a produs cele mai bune răspunsuri ale celulelor T şi un răspuns mai mare al anticorpilor faţă de Pfizer urmat de AstraZeneca. Datele oferă sprijin suplimentar pentru decizia mai multor ţări de a oferi alternative la AstraZeneca pentru a doua doză, după ce vaccinul a fost asociat formării a unor cheaguri de sânge, în cazuri rare.

Niciunul dintre grupuri nu a demonstrat o activitate de neutralizare redusă faţă de varianta Alpha, identificată pentru prima dată în Marea Britanie, dar neutralizarea a scăzut de 2,5 până la 6 ori în cazul Beta, Gamma şi Delta, detectate mai întâi în Africa de Sud, Brazilia şi India.

Comentarii