Un sătean şi-a bătut nevasta după ce a prins-o flirtând cu vecinul

luni, 20 iulie 2020, 09:49
1 MIN
 Un sătean şi-a bătut nevasta după ce a prins-o flirtând cu vecinul

Localnicii care treceau, alaltăieri, cu treabă (ori, mai degrabă, fără), prin Consumatori, pe la orele 19.30, l-au putut vedea pe consăteanul lor Antonov Burete fugind de zor după soţia sa, pe marginea şoselei. 

Simultan, domnul învârtea deasupra capului şi o bărdiţă aproape nouă. Întrebat de trecători ce s-a întâmplat, Antonov a răspuns din fugă "Am prins-o în fundul curţii, la gărduţ, în timp ce filtra cu vecinul Ilie Sugativă! Nu pot accepta aşa ceva, e în joc onoarea mea!". Doamna învăţătoare din localitate i-a strigat: "Nu se spune filtra, ci flirta!"; domnul Burete i-a răspuns: "Eu aşa am învăţat, că se spune filtrezi când dai spirtul prin pâine! Era spirtul meu, câştigat după o zi de muncă, jumătate de litru, albastru cum îi cerul senin! De ce să-l filtreze cu vecinul? Pâine aveam şi noi în dulap, chiar mai bună, fără gluten!".

Comentarii