Un zid de prostie

Îngheţul bugetar din Statele Unite ale Americii a împlinit 35 de zile, bătând toate recordurile istorice, iar pronosticurile privind rezolvarea crizei nu erau deloc optimiste la mijlocul acestei săptămâni. Presa a întors subiectul pe toate părţile. Analişti şi comentatori au abordat cauzele crizelor guvernamentale în context istoric, în contextul excepţionalismului american, făcând paralele cu celelate democraţii ale lumii. Au analizat şansele de compromis politic, avansând ipoteze privind impactul unei eventuale înţelegeri democrato-republicane. Au arătat slăbiciunea unei opoziţii la regimul Trump, vocea ştrangulată a acesteia.

Îngheţul bugetar a început după ce democraţii şi republicanii nu au căzut de acord în Congres în privinţa includerii în bugetul pe anul în curs a aproape 6 miliarde de dolari pentru celebrul zid de la frontiera mexicană. Dezacorduri pe această temă există şi în rândul republicanilor. Conservatorii fervenţi şi Trump-iştii feroce susţin zidul. Alţii sunt mai degrabă de acord cu investiţii în securitatea de frontieră, considerând ideea zidului drept una desuetă, ineficientă şi costisitoare. Senatorul republican de Texas, fost ofiţer CIA, Will Hurd – care a operat în Afghanistan, Pakistan şi India – este unul din cei care s-au opus zidului dintodeauna, catalogându-l un mit. El este adeptul unei reforme a imigraţiei în pas cu vremurile, bazată pe tehnologie avansată şi calificări profesionale pe măsură.

Îngheţul bugetar e posibil în SUA din cauza regimului democratic prezidenţial, diferit de cel al multor ţări europene. The Economist analizează regulile acestei organizări americane potrivit căreia o lege trebuie să fie susţinută de Cameră, Senat şi de Preşedinte. Alegerile de la mijlocul mandatului prezidenţial schimbă componenţa Congresului, echilibrul politic, priorităţile. “Preşedintele cere bani pentru zid, dar Camera Reprezentanţilor, dominată de democraţi, refuză” – descrie criza The Economist. În România, de pildă, stat parlamentar, în absenţa unui vot de încredere pentru guvern, preşedintele poate dizolva Parlmentul. Numai că la noi nu prea e cazul, pentru că Parlamentul reflectă aproape totdeauna viziunea guvernamentală şi pe cea a preşedintelui.

Cum se va rezolva însă această criză în America? Deşi analizele arată că în general astfel de îngheţuri au impac minor la nivel macro-sistemic, durata lungă, fără precedent, a acesteia a generat reacţii puternice în America. Criza afectează securitatea naţională – spun unii – cu referire la angajaţii FBI şi ai altor servicii, ca cei de la securitatea transportului aerian, de exemplu. Presa a dezvăluit miercuri că şeful administraţiei de la Casa Albă a început să sondeze agenţiile federale despre impactul unei prelungiri a crizei până la finele primăverii. Asta a generat fiori şi revoltă. Însă va genera şi costuri politice, deşi natura lor e dificil de anticipat. Sondajele arată o scădere a sprijinului pentru Trump, chiar dacă îngheţul are drept miză esenţială consolidarea suportului său electoral prin îndeplinirea promisiunii zidului – o promisiune electorală fundamentală pentru nucleul de bază al preşedintelui. Bine, şi dacă Trump îşi şantazează adversarii cu sugrumarea propriului popor până în pânzele albe, trebuie democraţii ori republicanii să dea dovadă de înţelepciune? Şi ce îi va costa în absenţa acesteia?

Un comentator de la The Washington Post scrie un editorial strălucit despre impactul unui compromis între democraţi şi republicani. Un compromis al democraţilor în favoarea zidului i-ar valida lui Trump politica cinică a emigraţiei, inclusiv scenele horror de la frontieră cu copii care au murit din cauza lipsei de asistenţă, a traumei, foamei şi bolii. Un refuz încăpăţânat al compromisului propus de Trump ar călca în picioare nu doar anomalia zidului, ci şi şansele imigranţilor numiţi „dreamers” (visători), cei care au venit în America de foarte multă vreme cu părinţii lor, au studiat, muncit, dar al căror statut legal e încă incert, fără o perspectivă spre cetăţenie. Ar compromite multe alte programe federale de asigurări de sănătate şi sociale, pe care Trump promisese să le finanţeze cu condiţia construirii zidului. Un comentator al Huffington Post crede că finalul crizei implică o acceptare de către democraţi a unei finanţări pentru un soi de barieră fizică pe care Trump o va putea numi zid – măsura victoriei sale în susţinerea celei mai importante promisiuni electorale. Revista The Atlantic scrie despre furia republicanilor în faţa incapacităţii preşedintelui de a le spune unde e de fapt dispus să cedeze. De cealaltă parte – scrie The Atlantic – democraţii sunt exasperaţi că preşedintele le spune discret că le-a acceptat propunerea şi se răzgândeşte apoi în public, după ce va fi fost presat de conservatorii republicani feroce.

Miercuri, 23 ianuarie, democraţii au venit cu o nouă propunere: suspendarea îngheţului bugetar şi reîntoarcerea ambelor tabere la masa negocierilor, fie şi temporar. Nimeni nu ştie cum şi când această poveste se va termina. Aproape un milion de bugetari „sar” leafa pentru a doua oară. Asta e ilegal – spunea un analist CNN. Ar trebui ca nici parlamentarii să nu fie plătiţi – comenta un jurnalist al Natinal Public Radio. Trump are încă un motiv pentru a rămâne în istorie: preşedintele care şi-a luat bugetarii ca ostateci pentru construirea unui zid.

Emilia Chiscop a absolvit un master în politici de dezvoltare internaţională la Duke University unde, în prezent, coordonează programele educaţionale din cadrul "Duke Initiative for Science & Society"