Undă verde din partea Papei pentru un nou sfânt la Iaşi: un fost preot executat de regimul comunist

marți, 11 octombrie 2022, 01:50
3 MIN
 Undă verde din partea Papei pentru un nou sfânt la Iaşi: un fost preot executat de regimul comunist

Papa Francisc a binecuvântat cauza din Dieceza de Iaşi care luptă pentru recunoaşterea unui nou sfânt de Iaşi: preotul Dumitru Matei. Acest lucru s-a petrecut în urmă cu mai puţin de o săptămână, când o delegaţie de la Iaşi a participat la o întrunire la Vatican organizată de Dicasterul Cauzelor Sfinţilor. Acolo au participat mai mulţi oficiali şi colaboratori ai unor cauze de canonizare şi beatificare din mai multe ţări, printre care şi părintele Isidor Iacovici, postulator al Cauzei de canonizare „Fericitul episcop Anton Durcovici” şi al Cauzei de beatificare „Slujitorul lui Dumnezeu preot Dumitru Matei”. 

„În cadrul întrevederii private cu Sfântul Părinte Papa Francisc, joi, 6 octombrie 2022, părintele Isidor i-a mulţumit pentru ridicarea la cinstea altarelor a episcopului de Iaşi, Anton Durcovici, şi a cerut binecuvântarea pentru Cauza «Dumitru Matei»”, au precizat reprezentanţii Episcopiei Romano-Catolice din Iaşi. Suveranul Pontif le-a spus tuturor invitaţilor că „sfinţii nu provin dintr-o lume paralelă, ci sunt credincioşi care aparţin poporului credincios al lui Dumnezeu şi sunt inseraţi în cotidianitatea făcută din familie, studiu, muncă, viaţă socială, economică şi politică. În toate aceste contexte, sfântul sau sfânta merge şi acţionează fără temeri sau închideri, îndeplinind în fiecare circumstanţă voinţa lui Dumnezeu”.

Papa Francisc a binecuvântat cauza din Dieceza de Iaşi care luptă pentru recunoaşterea unui nou sfânt de Iaşi: preotul Dumitru Matei

Conform reprezentanţilor episcopiei, Papa Francisc a îndemnat ca fiecare biserică particulară să fie atentă, să perceapă şi să valorizeze exemplele de viaţă creştină, pentru a recunoaşte modele de sfinţenie şi mărturisitori ai credinţei. „Papa Francisc a spus că faima de sfinţenie nu provine în primul rând de la ierarhie, ci de la credincioşi. Poporul lui Dumnezeu, în diferitele sale componente, este protagonistul faimei de sfinţenie, adică al opiniei răspândite printre credincioşi cu privire la integritatea vieţii unei persoane”, au precizat reprezentanţii episcopiei.

Cine este noua propunere de sfânt al Moldovei

Cauza Dumitru Matei a făcut paşi considerabili către beatificare de la debutul anului 2022, acesta fiind un preot născut în 1913 în localitatea Sărata, din judeţul Bacău. În 1927 a intrat în Seminarul Catolic Diecezan din Iaşi, a fost hirotonit preot în 1939 şi a început să slujească la Parohia Catolică din Iaşi, până în 1948. Atunci, după moartea episcopului Mihai Robu şi terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial, a decis să fugă din calea securiştilor. A fost uns specialist în serviciul săracilor, primea ajutoarele din străinătate, în special din SUA, sosite pentru persoanele care nu aveau ce mânca. A fost alături inclusiv de comunitatea evreiască din Iaşi, sfătuindu-i şi adăpostindu-i pe evreii căutaţi de nazişti.

Preotul Dumitru Matei a făcut parte dintr-o grupare de rezistenţă anticomunistă, documentele Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi vorbind despre faptul că era o figură centrală în gruparea respectivă, fiind „o personalitate de excepţie, inteligent, cu convingeri ferme”. Pentru a fi nu arestat de securişti în 1948 a fugit din Iaşi şi s-a refugiat în diferite case parohiale sau particulare, retrăgându-se spre Bucureşti, unde a fost arestat după doi ani de fugă, în 1950. Cinci luni de zile mai târziu, a fost judecat şi condamnat la moarte pentru spionaj şi înaltă trădare, ulterior fiind executat prin împuşcare pe 21 februarie 1951. 

 

 

Comentarii