Unde s-ar caza Moş Crăciun la Iaşi? Concurs cu premii pentru studenţii care stau în Campus TV – FOTO

marți, 28 noiembrie 2023, 22:10
3 MIN
 Unde s-ar caza Moş Crăciun la Iaşi? Concurs cu premii pentru studenţii care stau în Campus TV – FOTO

Studenţii Universităţii Tehnice “Gheorghe Asachi” (TUIASI) din Iaşi care dovedesc că au o cameră în care s-ar caza şi Moşu’ nu mai plătesc căminul timp de trei luni, şi primesc şi un premiu de 1.000 de lei din partea companiei ieşene “Phinia”.

 

Direcţia Servicii Studenţeşti lansează a doua ediţie a Concursului „Camera unde s-ar caza Moş Crăciun în «Tudor»“, pentru a-i implica pe studenţi în decorarea camerelor de cămin într-un mod cât mai creativ, în spiritul sărbătorilor de Crăciun.

 

A investit 300 de lei pentru a-şi decora camera de cămin

 

Reporterii “ Ziarul de Iaşi” au luat legătura cu câştigătorul competiţiei de anul trecut, pentru a afla care este secretul unei camere câştigătoare. Astfel, Andrei Vrote, student în anul al II-lea la Facultatea de Hidrotehnică, Geodezie şi Ingineria Mediului, a povestit experienţa sa. “Faţă de anul trecut, acum există şi finanţarea aceasta de 1.000 de lei. Deci eu nu am plătit chiria timp de trei luni anul trecut, clasându-mă pe locul I la concurs. Era 200 de lei pe lună chiria la cămin, de 300 de lei mi-am luat decoraţiuni şi, la final, practic, am avut profit. Sau mai bine spus am economisit 300 de lei. Tot ce trebuie să faci este să creezi o ambianţă plăcută, specifică Crăciunului. Eu m-am pregătit cu câteva zile înainte, am adus o pată de culoare, un brad, a fost o experienţă frumoasă pentru mine”, ne-a declarat Andrei Vrote.

 

Cum se acordă premiiile

 

  • Locul I: Cazare gratuită timp de 3 luni + 1.000 de lei din partea companiei “Phinia”;
  • Locul al-II-lea: Cazare gratuită timp de 2 luni;
  • Locul al-III-lea: Cazare gratuită timp de 1 lună.

În cazul în care studenţii câştigători beneficiază deja de gratuitate la cazare, aceştia vor primi un voucher la cantina din campus în sumă egală cu cât ar fi fost scutiţi de tariful de cămin.

Un juriu va evalua camerele de cămin intrate în competiţie. Acesta va fi format din reprezentanţi ai universităţii, un reprezentat al companiei “Phinia” (fosta Delphi Diesel) şi studenţi. În evaluare se va ţine cont de: creativitatea şi ingeniozitatea amenajării/decorării camerei, impactul decoraţiunilor – toate elementele decorative ce vin să îmbunătăţească aspectul vizual al camerei, raportul cost-rezultat.

 

Detalii organizatorice 

 

Calendarul concursului este următorul: termenul maxim de înscriere este 7 decembrie, ora 24.00, aprecierea camerelor prin like-uri Facebook în perioada 8-15 decembrie, ora 8.00, iar afişarea rezultatelor finale este programată de pe 18 până pe 22 decembrie.

Candidaţi eligibili sunt reprezentaţi de studenţii cazaţi în campusul „Tudor Vladimirescu”, indiferent dacă sunt studenţi TUIASI sau altă universitate din Iaşi.

Înscrierea în concurs se face exclusiv online. Formularul va fi însoţit de minimum o poză şi maximum 3 poze ale camerei + un colaj foto cu pozele transmise. În urma înscrierilor toţi participanţii eligibili vor fi invitaţi să participe la o întâlnire online/onsite sau vor fi vizitaţi de membrii juriului conform calendarului concursului.

Rezultatul final va fi dat în proporţie de 85% de comisia de evaluare şi de 15% de numărul de aprecieri obţinute pe Facebook/Instagram. Concurenţii care vor cumpăra like-uri vor fi descalificaţi.

Comentarii