Victoria spionilor: Arhivele Române opresc de la cercetare fondurile cu documente din comunism

marți, 31 mai 2022, 01:50
3 MIN
 Victoria spionilor: Arhivele Române opresc de la cercetare fondurile cu documente din comunism

Temerile arhiviştilor s-au adeverit: la finalul săptămânii trecute, Arhivele Naţionale au publicat un anunţ pe site în care înştiinţează cercetătorii care vor să acceseze diferite fonduri arhivistice că fie va întârzia consultarea lor, fie nu vor putea fi consultate, dacă ele conţin documente clasificate. 

„Ziarul de Iaşi” a scris în mod repetat despre cum arhivişti de la nivel naţional, inclusiv din Iaşi, prin vocea fostului director al Arhivelor Naţionale, Cătălin Botoşineanu, au reclamat inferenţa în activitatea arhivelor a serviciului secret al Ministerului Afacerilor Interne, DGPI, cunoscut sub numele „Doi şi-un sfert”.

Conform acestora, atât SRI, cât şi „Doi şi-un sfert”, au interferat cu procesul de arhivare a documentelor de istorie recentă, din ultimii 30 de ani. Contactate de către „Ziarul de Iaşi”, cele două instituţii s-au dezis de astfel de acuzaţii.

Mai mult, arhiviştii reclamă că DGPI pune presiune şi face controale asupra serviciilor judeţene ale arhivelor ca documentele care se află deja în Fondul Naţional Arhivistic să nu fie puse la dispoziţia istoricilor şi cercetătorilor.

După ziua de 26 mai, când Arhivele Naţionale au anunţat acces limitat la documentele clasificate, mai mulţi istorici şi cercetători români, o bună parte a lor din Iaşi, au semnat o scrisoare comună prin care condamnă drept cenzură decizia conducerii Arhivelor.

„Consecinţele acestei decizii sunt limitarea accesului istoricilor şi cetăţenilor la informaţiile istorice şi la cele de interes public. Precizăm că toate aceste documente nu prezintă vreun risc pentru securitatea României, ele fiind create înainte de 1989, iar unele în perioada celui de-al Doilea Război Mondial sau chiar şi mai înainte. Multe dintre aceste documente conţin date şi informaţii despre crimele şi ilegalităţile comise de regimurile dictatoriale, care s-au succedat în România, în decursul secolului XX”, spun cercetătorii în scrisoarea transmisă către preşedinte, Guvern, Parlament şi Arhivele Naţionale.

Ei nu solicită doar revocarea acestei decizii, ci şi iniţierea unei legislaţii pentru a declasifica documentele ce sunt gestionate de Arhivele Naţionale ale României, precum şi a documentelor care au valoare istorică din patrimoniul instituţiilor statului, care sunt mai vechi de 30 de ani şi care trebuie să fie adăugate Fondului Arhivistic Naţional.

Cercetătorii spun că din moment ce documentele, care nu reprezintă secrete de stat, sunt deja gestionate de către Arhivele Naţionale şi serviciile judeţene ale acestora, ele au statut de informaţii de interes public şi nu pot fi în acelaşi timp şi clasificate.

„Aşteptăm, din partea conducerii ANR, să găsească soluţii pentru declasificarea documentelor gestionate sau, cel puţin, să nu-şi însuşească punctele de vedere ale unor organisme, care nu au nimic în comun cu cercetarea istorică şi arhivistica. Până la urmă, de la DGPI, succesoarea fostei Securităţi a Municipiului Bucureşti, nu puteam avea niciun fel de pretenţii, dar Arhivele Naţionale nu se află în subordinea DGPI, iar din partea funcţionarilor publici aflaţi la conducerea lor ne aşteptam să apere legea şi nu să accepte reînfiinţarea Fondului Documente Secrete, din perioada regimului comunist”, au mai precizat cercetătorii. Ei au menţionat că dintre documentele desemnate ca fiind clasificate în momentul de faţă se numără şi cele privind nivelul de trai al muncitorilor în anii 1950, politicile represive adoptate de regimul comunist, în contextul Revoluţiei maghiare din 1956, exportul de vin în URSS sau actele elaborate de cabinetele unor miniştri comunişti.

„Arhivele Naţionale ale României ar fi trebuit să iniţieze, de multă vreme, declasificarea documentelor cu valoare istorică pe care le au în gestiune, precum şi să se opună tendinţelor de limitare şi restrângere a cercetării istorice, sub pretextul identificării şi protejării informaţiilor clasificate”, au mai precizat aceştia în scrisoarea deschisă. 

Comentarii