Viktor Orban și geopolitica

Desantul guvernamental maghiar anual, la vârf, de acum tradițional, la Băile Tușnad, a stârnit, la fel ca în trecut, multă agitație și efervescență mediatică și la nivel politic. Au existat temeri că vor exista la Tușnad și incidente fizice, ciocniri, între participanții la reuniune și protestatari români, însă prezența semnificativă a jandarmilor a ținut lucrurile sub control.

Fără îndoială aceste evenimente, nu tocmai uzuale prin alte părți, creează probleme, reprezintă provocări complicate pentru autoritățile din România. Pentru că Viktor Orban abordează, evident deliberat, de fiecare dată subiecte sensibile în context național. În condițiile în care există o comunitate maghiară semnificativă cu o reprezentare politică solidă, prin UDMR, o formațiune care s-a aflat în dese rânduri la guvernare la București, în timp ce a menținut legături privilegiate cu guvernul de la Budapesta, indiferent cine s-a aflat acolo la putere. Motiv pentru care MAE a găsit cu cale să transmită o notă cu recomandări privind subiectele sensibile care ar trebui evitate.

A fost evident o gafă. Era puțin probabil ca un lider de tipul lui Viktor Orban să țină cont de astfel de recomandări. Din contra, a folosit prilejul pentru a-l persifla în special pe Klaus Iohannis, în cărui „aripă de putere pare să fie mai degrabă MAE”, a ținut el să precizeze, spunând că președintele poate veni oricând în Ungaria să țină discursuri fără a primi indicații asemănătoare. E drept nici Marcel Ciolacu nu a fost cruțat de ironiile premierului maghiar. Deși i-a mulțumit pentru primirea de la București și după întâlnire pentru că a asigurat securitatea acesteia, a menționat sub privirile satisfăcute ale audienței, că este al 20-lea prim-ministru român de când el se află la putere la Budapesta.

Dar de ce ține să vină anual Viktor Orban la Tușnad? Un prim motiv este unul de natură electorală. Sprijinul diasporei maghiare, nu doar din România, ci și din Ucraina, Slovacia, Serbia, i-a fost de folos în diferitele runde de alegeri. În acest an s-a adus în discuție și situația economică nu tocmai roz din țara vecină, cu o inflație explodată, situație care ar fi mai proastă decât în România. E însă o afirmație discutabilă, valabilă probabil doar temporar. Vedem că și noi avem probleme financiare majore, cu un deficit și el explodat, în timp ce investițiile străine directe în Ungaria sunt duble față de cele din România.

Al doilea motiv este însă unul care foarte probabil ar rămâne în picioare și în absența unui guvern Viktor Orban la Budapesta. Ungurii au considerat întotdeauna Tratatul de la Trianon drept o adevărată catastrofă de proporții istoice și, chiar dacă nu o declară deschis, există cercuri influente care nu exclud complet posibile „reparații geopolitice”. Mai ales într-un moment precum cel actual în care suntem într-un proces de semnificative reconfigurări geopolitice, cu noi sfere de influență, cu o resetare a ecuației de putere pe plan mondial. De aceea Budapesta a adoptat o strategie coerentă, activă, de cultivare a comunităților maghiare din afara țării. Nu doar cu prezențe ca aceea de la Tușnad, ci și cu influxuri financiare consistente făcute în zonele cu prezență maghiară semnificativă. De pildă, la Borsec guvernul de la Budapesta a finanțat construcția și dotarea un modern centru de tratament cu aproape 10 milioane de euro și refacerea clădirilor de pe strada principală a stațiunii. Şi e de presupus că astfel de inițiative sunt salutate inclusiv de populația românească din Borsec.

Problema e că dincolo de critici, acuze, politicienii de la noi nu au avut niciun răspuns inteligent cu inițiative similare în zone sărace din Transilvania, precum județele Harghita și Covasna. Nemaivorbind de faptul că nu ar fi deloc rău să învățăm de la unguri cum să cultivăm și să sprijinim comunitățile românești din afara țării, inclusiv din Republica Moldova.

Mai interesantă a fost însă partea geopolitică din discursul lui Viktor Orban, cu titlul „Timpul Păcii”. Tentația inițială a fost aceea de a crede că va face referire în principal la conflictul din Ucraina. Nu a fost așa. A vorbit în principal despre declinul Occidentului și despre ascensiunea China către statutul de hegemon global. Pozițiile sale critice mai ales față de UE nu sunt o surpriză. Însă faptul că le-a expus din nou, la fel ca anul trecut când a vorbit despre migrație, și încă într-o cheie mai generală, a reconfigurărilor geopolitice majore pe care le traversăm, în spațiul public românesc unde de regulă astfel de discuții sunt rare, merită remarcat.

Cum era de așteptat reacțiile din spațiul politic și din cel mediatic au fost în cea mai mare parte schematice, simpliste. Pentru europarlamentarul PSD Victor Negrescu discursul anti-european a lui Viktor Orban de la Tuşnad este „ilustrativ pentru eşecul politicii iliberale”. În opinia sa, Ungaria este astăzi tot mai izolată, o dovada a „ghetorizării economice, politice şi culturale” promovate de acest model politic. În timp ce, spune Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL, Viktor Orban este complet lipsit de viziune. Iar G4media scrie că „tot mai izolat economic, politic și militar, Viktor Orban acționează de multă vreme pe față pe alte coordonate de politică externă decât restul Europei: este pro-Putin, pro-rus, pro-China, anti-Ucraina și subminează activ valorile europene de câte ori are ocazia”.

Problema e că, din păcate, cei lipsiți complet de viziune sunt liderii politici români, nu premierul maghiar. Că o parte din această viziune, legături privilegiate cu China și Rusia, pozițiile anti-Ucraina, speranța în posibilitatea unor reașezări geopolitice în regiune, contravin serios intereselor României, e cu totul altceva. Întrebarea este dacă avem lideri politici autohtoni de același calibru care să apere interesele noastre naționale. Și răspunsul pare să fie mai degrabă negativ.

În alte zone, lucrurile trebuie privite însă nuanțat. Viktor Orban nu este fundamental anti-occidental, anti-american, așa cum este de pildă Iranul, ci critică poziționarea și politicile progresiste promovate la Bruxelles și de către administrația Biden, precum radicalismul Green Deal, migrația masivă scăpată de sub control în Europa sau presiunea pentru acceptarea unor demersuri precum adoptarea educației sexuale, cu trimitere la numeroasele identități de gen, încă din primele clase școlare. Din acest punct de vedere, termenul de „valori europene” a devenit extrem de fluid, a fost extins cu unele care sunt departe de a fi larg împărtășite în societate, chiar din contra. Mai mult, de pildă libertatea de expresie, considerată una fundamentală în liberalismul clasic, este considerată problematică (pentru că poate ofensa) în cercurile curentului progresist. Iar în ceea ce privește criticile privind migrația, seria de violențe recente din Franța nu au făcut decât să-i dea dreptate lui Viktor Orban.

Deși Viktor Orban este demonizat în cea mai mare parte a establishment-ului politic, academic, mediatic occidental, preponderent de stânga, este foarte popular în cercurile conservatoare din Europa, și nu doar în cele extreme. Este departe de a fi izolat. Iar influența sa va crește în viitor pentru că în prezent sunt în ascensiune peste tot pe continent formațiunile conservatoare, sceptice față de birocrația de la Bruxelles, care cer revizuirea fundamentală a politicilor referitoare la migrație și a politicilor radicale Green Deal. Este interesant de semnalat și faptul că, speriat de declinul său electoral substanțial pe întregul continent, Partidul Popular European, care se deplasase mult către stânga, între alte și sub impulsul Angelei Merkel, se repoziționează ideologic, în multe privințe apropiindu-se de pozițiile Ungariei. Opoziția recentă față de o serie de politici radicale Green Deal, promovate de către socialiști și ecologiști, este o dovadă în acest sens. Și peste Ocean, Viktor Orban este extrem de popular în interiorul Partidului Republican, unde este dat de exemplu pentru politicile sale anti-woke.

Partea proastă că această rejectare din zona conservatoare a exceselor progresiste, de pe ambele maluri ale Atlanticului, vine la pachet cu o poziționare critică și față de sprijinirea Ucrainei, care ar putea deveni problematică în perioada următoare, mai ales pe fondul alegerilor din Statele Unite. Semn al unei regretabile miopii politice care nu realizează importanța globală a conflictului din Ucraina. În acest context, analiza geopolitică expusă de Viktor Orban la Tușnad este în bună măsură corectă.

Din păcate, majoritatea reacțiilor de la noi față de ideile expuse de Viktor Orban rămân într-o zonă simplistă care consideră că a vorbi despre declinul Occidentului este doar propagandă. Numai că astfel de reacții și analize riscă, așa cum s-a întâmplat adesea în ultimele trei decenii, să confunde dorințele cu realitatea. Ele supraestimează problemele, altfel reale, cu care se confruntă Rusia și China, și le subestimează pe cele care grevează sever lumea occidentală. Atât cele interne (fenomenul „woke” care afectează sever libertatea de expresie și competitivitatea în spațiul academic și în cel de afaceri), cât și erodarea influenței Vestului în spațiul extra-occidental, ilustrată între altele de eșecul de a ralia cea mai mare parte a acestuia în demersul de izolare a Rusiei, pentru că voturile formale de condamnare a Rusiei din Adunarea Generală ONU nu au impact semnificativ în practică.

Asistăm cam peste tot în lume, în Africa, în America de Sud, în Asia, la o pierdere de influență a Occidentului în paralel cu o consolidare a unui front anti-occidental, inclusiv prin intermediul unor instituții precum BRICS, în spațiul economic, sau Organizația de Cooperare de la Shanghai, în cel de securitate. Africa de Sud care în august va organiza o reuniune la vârf BRICS a anunțat că peste 40 de țări și-au exprimat intenția de a adera la organizație, între care 22 au făcut demersuri formale în acest sens. Că între acestea se află Iranul nu este nicidecum o surpriză, dar faptul că vor să adere Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și chiar Argentina, Algeria sau Tunisia reflectă o pierdere evidentă de influență a Occidentului. În acest caz este de semnalat și faptul că președintele Lula al Braziliei a declarat în cursul unei vizite la Beijing că vrea ca schimburile comerciale bilaterale să nu se mai facă în dolari.

Deși beneficiile aderării la BRICS, unde de altfel există în destule cazuri contondențe între China și India (care a refuzat, de pildă, să se alăture masivului proiect chinezesc Belt and Road Initiative), sunt destul de neclare, dorința de a se alătura unei structuri care este o contrapondere la Occident pare să fie tentantă. Între motivații: resentimente istorice, mai ales în Africa legate de trecutul colonial și opoziția față de condiționările occidentale pe teme precum schimbările climatice și adoptarea unor „valori” asociate agendei LGBTQ (rejectate în multe țări). Sigur, un rol important îl joacă și faptul că Beijingul este în momentul de față cel mai important partener comercial al marii majorități a țărilor din Africa, Asia și America de Sud.

În multe privințe, analiza lui Viktor Orban este corectă și este în bună măsură similară cu unele din Occident. Ce i se poate imputa este faptul că pare să privească mai degrabă cu satisfacție decât cu îngrijorare ascensiunea Chinei și în general al frontului revizionist. Probabil pentru că speră că aceste mutații geopolitice majore să-i fie favorabile Ungariei. De aici trebuie să plecăm atunci când judecăm discursul premierului maghiar.