Viteză mare, experienţă mică – Sentinţa uşoară pentru tânăra şoferiţă care şi-a omorât la Vânători prietena aflată în maşină

vineri, 08 iulie 2022, 01:50
2 MIN
 Viteză mare, experienţă mică – Sentinţa uşoară pentru tânăra şoferiţă care şi-a omorât la Vânători prietena aflată în maşină

După aproape 5 ani de la producerea unui accident mortal, justiţia a pronunţat prima sentinţă. Profilul moral al şoferiţei responsabile i-a convins pe magistraţii Judecătoriei că o pedeapsă minimă, cu suspendare, este suficientă.

Accidentul a avut loc în dimineaţa zilei de 5 decembrie 2017, când A.A. a venit la domiciliul din Vânători al prietenei sale, Andreea Luca. Urmau să meargă împreună la Iaşi, cu automobilul Hyundai al tatălui Andreei. Au plecat imediat, autoturismul fiind condus de Luca, iar A.A. aşezându-se pe scaunul din dreapta-faţă. La ieşirea dintr-o curbă la stânga însă, şoferiţa a pierdut controlul volanului, iar autoturismul a intrat într-un derapaj necontrolat exact când din sens contrar se apropia un VW. În urma impactului, VW-ul a rămas pe loc, fiind rotit cu 110° în sensul acelor de ceasornic.

Hyundai-ul însă a fost proiectat în afara carosabilului la o distanţă de 17 metri, răsturnându-se pe cupolă şi suferind avarii în proporţie de 90%. În urma accidentului, A.A. a fost grav rănită, suferind un traumatism cranian, o fractură a coloanei vertebrale, numeroase fracturi costale, o ruptură a splinei şi o puternică hemoragie internă.

Resuscitarea încercată de echipajul SMURD sosit la faţa locului nu a avut niciun rezultat. Aflată în stare de şoc, şoferiţa de 20 de ani nu a putut fi pe moment testată alcoolscopic. Analizele ulterioare au stabilit însă că nu băuse. Ancheta poliţiei a concluzionat că accidentul avusese loc pe fondul lipsei de experienţă a şoferiţei, corelată cu viteza de 83-87 km/h, prea mare faţă de condiţiile de trafic, cu carosabil umed şi ceaţă.

Judecătorii au apreciat faptul că Luca nu se sustrăsese procedurilor judiciare şi se afla la prima încălcare a legii. Vârsta, statutul de studentă şi de angajată în Marea Britanie ca profesoară de canto, regretul exprimat în faţa instanţei au contribuit şi ele la o oprinie favorabilă a magistraţilor.

„Examinarea caracteristicilor unui inculpat prezintă o deosebită importanţă pentru determinarea gradului concret de pericol social al acestuia şi pentru stabilirea unei pedepse eficiente. Modul de comportare în societate, caracterizat printr-o viaţă conformă cu regulile de convieţuire socială, poate determina concluzia că nu a comis infracţiunea datorită înclinaţiei sale pentru comiterea unor fapte antisociale, ci ca urmare a unui complex de împrejurări care au contribuit ca inculpatul să se abată de la conduita sa obişnuită”, au precizat judecătorii.

Aceştia au apreciat că o condamnare la 2 ani de închisoare, cu suspendarea executării pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani este suficientă. Pedeapsa este cu doar un an mai mare decât cea minimă prevăzută de Codul Penal pentru uciderea din culpă. Magistraţii au stabilit un cuantum al despăgubirilor materiale în valoare de 9.712 lei şi o sumă totală de 98.000 euro ca daune morale datorate familiei victimei. 

Comentarii