Iar marţi, 12 decembrie, o tânără de 11 ani s-ar fi aruncat de la etajul al II-lea al Colegiului Naţional „Emil Racoviţă” din Iaşi, pista principală fiind, până în momentul de faţă, o tentativă de sinucidere. Ce îi determină pe copii să se gândească la astfel de gesturi extreme şi care sunt semnele de avertizare la care ar trebui să se uite părinţii, prietenii şi profesorii?

CITESTE SI: Bullying, accident sau altă situaţie? Misterul persistă în legătură cu fetiţa de 11 ani de la „Racoviţă”

Am discutat cu dr. Raluca Prepeliţă (FOTO), medic primar psihiatru la Institutul de Psihiatrie „Socola”, care ne-a explicat că mecanismele de adaptare la lumea înconjurătoare ale acestor copii sunt foarte fragile, mulţi cad în depresie, iar în spatele multor feţe bucuroase se ascund şi intenţii elaborate de sinucidere.

Totul are un fundament central: depresia, în forme severe

Dr. Raluca Prepeliţă a explicat că numărul tentativelor de suicid în cazul tinerilor a crescut proporţional cu cel al persoanelor, de toate vârstele, care dezvoltă episoade depresive severe. Sunt din ce în ce mai dese astfel de cazuri care ajung să fie tratate la Institutul Socola sau la cabinetele particulare de psihiatrie din Iaşi. Cel mai des, în cazul copiilor, spune medicul, este vorba de o depresie uşoară sau moderată, pe care copiii fie o ascund, fie o ignoră, şi care, nefiind gestionată corespunzător, se manifestă apoi în forme severe.

Aceasta a dat exemplul unui pacient care a împlinit 18 ani în acest an şi este diagnosticat cu episoade de depresie severă. Provine dintr-o familie în care părinţii nu sunt divorţaţi, dar separaţi, mai are un frate mai mic, dar cu care nu se înţelege, iar mama sa a fost diagnosticată cu cancer în stadiu terminal.

„Bunica sa este de profesie profesor, antrenată în stilul «învaţă, ia note mari, mergi la olimpiadă». A vrut să intre la medicină cu olimpiada naţională, a tras până a intrat în burnout. De aici a apărut o stare depresivă severă, cu tentative suicidare, au început să meargă la un psihiatru, dar a venit pandemia şi a stat doi ani în casă. Anxietatea a crescut foarte mult, iar când s-a deschis totul, iar şcoala a intrat în program normal, nu mai făcea faţă cu fobia socială”, a explicat dr. Raluca Prepeliţă.

Este cazul unui tânăr foarte inteligent, spune ea, cu rezultate foarte bune, care nu ar fi avut probleme de integrare în nicio şcoală după nivelul de pregătire al său. Însă starea de anxietate l-a împins într-o depresie în care a avut mai multe tentative de sinucidere şi în care şi-a distrus complet relaţia cu mama sa, bolnavă în stadiu terminal de cancer, care era singura cu care mai vorbea.

„Copiii mi-au înşirat în cabinet toate drogurile pe care le poţi cumpăra de pe piaţa neagră”

Cazul, deşi are anumite particularităţi, explică psihiatra, arată un model comun pentru toate categoriile de vârstă: apar simptome de depresie uşoară, moderată, în stagnare, care sunt ignorate.

„Copiii nu le spun părinţilor, medicilor de familie, altor specialişti, nu cer ajutor şi ajung, după un timp, la cabinet, cu planuri concrete şi deosebit de elaborate pentru suicid. Iar cauzele declanşatoare sunt multiple, mai ales că sunt copii mai sensibili, iar în perioada 13 – 16 ani apare şi pubertatea împreună cu o furtună hormonală. Sunt acele dezechilibre şi se intensifică stările depresive, anxioase, iar toate acestea duc foarte uşor spre dependenţă. Ţigări şi alcool, da, dar am tineri care au împlinit 18 ani şi au trecut prin toate drogurile, inclusiv heroină, dar fumată, nu injectată. Mi-au înşirat în cabinet toate drogurile pe care le poţi cumpăra de pe piaţa neagră”, a explicat dr. Raluca Prepeliţă.

Aceasta spune că cele mai dese cazuri de copii care au ajuns în pragul suicidului sunt fie din familii divorţate sau cu părinţii separaţi, fie din familii cu program de lucru 12 / 24 sau chiar mai mult. Aceştia din urmă oferă foarte multe lucruri copiilor din punct de vedere material, explică dr. Raluca Prepeliţă, tocmai pentru a suplimenta absenţa lor ca părinţi.

„Copiii sunt adesea suprasaturaţi, se cred vinovaţi sau se învinovăţesc pentru problemele părinţilor, au o stimă de sine scăzută, cred că din cauza lor părinţii s-au separat, nu-şi mai doresc să trăiască, au tot felul de traume sau abuzuri, şi nu mă refer exclusiv la cele sexuale, inclusiv de agresivitate verbală, manipulare verbală din partea părinţilor, care vor să câştige copiii de partea lor sau au ceva de împărţit între ei. Copilul din astfel de cupluri se închide în el, se izolează, dacă nu are pe cineva cu care să vorbească apar intervin gândurile suicidare”, a mai punctat dr. Raluca Prepeliţă.

Citesc pe Internet cum să amestece pastilele cu alcoolul cât mai eficient

Medicul spune că, în cele mai multe cazuri, tentativele de suicid ale copiilor nu sunt gesturi impulsive, în care deschid un cabinet de medicamente şi încep să înghită tot ce găsesc acolo. Adesea sunt planuri foarte amănunţite, la care s-au gândit de multe ori, şi spre care se îndreaptă atunci când loveşte un episod de depresie severă. Dr. Raluca Prepeliţă a explicat, spre exemplu, că sunt copii care i-au povestit că au strâns toate pastilele din casă şi au încercat să le înghită cu alcool, fiindcă au citit pe Internet că aşa ar fi mai eficient. Şi, mai grav, reuşesc adesea să ascundă asta sub o mască a fericirii.

„Îmi povestesc că stau şi citesc ce reacţii are Paracetamolul, spre exemplu, în combinaţie cu alcoolul, apoi sigur au o bunică prin casă cu pastile pentru inimă şi, la fel, calculează. Au un plan bine stabilit pe care am observat că au puterea de a-l ascunde şi de a mima starea de bine. Sunt copii foarte inteligenţi, citesc foarte mult, ştiu despre pastile, despre combinaţiile de medicamente, ştiu exact ce tratament să ia şi ce le va face rău. Sunt şi unii manipulatori, care sunt viitoarele cazuri de tulburări de personalitate, de obicei tot din familii despărţite, care îi manipulează pe ambii părinţi să aibă foloase şi mimează o tentativă suicidară şi ameninţă ca să obţină ce vor”, a specificat dr. Raluca Prepeliţă.

În cazul ambelor tipologii de copii, la bază stă o depresie severă cu o anxietate foarte mare, adesea multe dependenţe, iar din încercarea de a demonstra ceva, mulţi ajung în stare gravă la spital, chiar dacă nu-şi propun din start să îşi ia viaţa, ci doar o formă de a cere atenţie.

Care sunt primele semne, în funcţie de cum se comportă copiii

Semnele nu sunt întotdeauna la îndemână şi uşor de văzut, a mai spus dr. Raluca Prepeliţă. În cazul copiilor introvertiţi, care oricum sunt retraşi şi nu vorbesc cu uşurinţă, familiile pun începuturile de depresie pe seama faptului că „ei oricum sunt mai retraşi şi nu vorbesc”. Medicul spune însă că cei foarte apropiaţi pot să îşi dea seama de asta, fiindcă şi copiii introvertiţi au pe cineva, adesea din afara familiei, care să nu îi judece, cu care vorbesc şi se destăinuie. În momentul în care nu mai vorbesc nici cu persoana respectivă, e primul semn că ceva nu este în regulă.

„La cei extrovertiţi este mai vizibil, erau persoane vesele, sociabile, vorbeau foarte mult, dansau, se aranjau, aveau grijă cum arată. Când intră într-o stare de depresie se neglijează, fie dorm foarte mult, fie dorm foarte puţin, nu mai au chef să facă nimic pentru ei, chiar dacă sunt băieţi sau fete. Comunicarea este din ce în ce mai redusă, se pot duce spre alcool, care iniţial în dezinhibă şi le scade starea de anxietate, sau pot avea oscilaţii între izolare socială sau izolare de tot. De obicei se desprind de familii şi se ascund, nu mai fac activităţile pe care le făceau cu plăcere, inclusiv cele extraşcolare, iar dacă erau buni la şcoală, notele încep să scadă brusc. E semnul că ceva s-a întâmplat”, a mai detaliat medicul.

Părinţii care îşi distrug copiii „pentru prestigiu şi note”

O cea de-a treia categorie foarte întâlnită este cea a copiilor care suferă de burnout, fiindcă părinţii trag atât de tare de ei să fie cei mai buni încât ajung să se neglijeze total până se prăbuşesc fizic şi psihic.

„Li se spune mereu că trebuie să fie cei mai buni, că aşa trebuie, asta înseamnă prestigiu. Nu sunt lăsaţi la activităţi de relaxare, care să le facă plăcere, sunt controlaţi excesiv, iar inclusiv comunicarea cu părinţii este dominată de o agresivitate pasivă, care este ca o picătură chinezească ce îi macină pe copii. Mai sunt şi părinţii care îşi umilesc copiii şi le spun «nu eşti bun de nimic, n-ai să faci nimic cu viaţa ta». Am avut şi pacient în cabinet, un student cu tatăl de faţă. Deşi copilul era în depresie şi avusese tentative de suicid, tatăl îi spunea de faţă cu mine «eu ţi-am făcut firmă, tu te porţi ca o mimoză». Iar el se urcase de mai multe ori pe blocul tatălui, cu gândul să se arunce”, a spus dr. Raluca Prepeliţă.

Nu e valabilă, spune experta, nici zicala auzită des de la părinţi cu „şi noi am trecut prin asta, lasă, se descurcă”. Accesul la substanţe adictive, la droguri de mare risc, este foarte mare acum, mai ales pentru copiii din familii cu o situaţie materială bună. Iar drogul ajută pentru că, la început, oferă o scădere a anxietăţii, iar tinerii se simt, astfel, pentru un scurt timp, mai bine.