De Business

Punem punctul pe știi

Centrul regional al Poştei Iaşi se mută în clădirea detinuta de controversata familie Zlate

marți, 20 decembrie 2016, 02:50
3 MIN
 Centrul regional al Poştei Iaşi se mută în clădirea detinuta de controversata familie Zlate

Imobilul este situat în zona Metalurgiei, în apropierea firmei Electra. Poşta va plăti 4 euro/mp pentru birouri şi 0,4 euro/mp pentru parcare, adică 6.500 euro lunar. La vechea locaţie preţul era de 7,9 euro/mp.

 

Clădirea de birouri construită cu fonduri europene de familia Vioricăi Zlate, fost director comercial în cadrul fostului combinat de fibre sintetice Terom SA, va găzdui în următorii patru ani Centrul Regional de Tranzit al Poştei. Mutarea din actualul sediu, situat pe strada Aurel Vlaicu, se va face de la data de 1 ianuarie, după ce proprietarul acelui spaţiu a refuzat să scadă preţul perceput în ultimii şase ani. După cum „Ziarul de Iaşi” a scris în ultima perioadă, contractul prin care Compania de Poştă a închiriat spaţiul de la Iaşi a fost cel mai păgubos la nivelul întregii instituţii, chiria lunară negociată atunci fiind de 31.500 euro fără TVA, în condiţiile în care restul contractelor erau între 3.000 şi 11.000 euro. În toamnă, o comisie a CNPR a demarat procesul de identificare a unui nou spaţiu în care să fie mutată activitatea de pe strada Aurel Vlaicu şi a găsit ca soluţie optimă renovarea fostului Centru de Tranzit din zona Gării şi închirierea unui  nou spaţiu de până în 2.000 mp. Pentru modernizarea fostului sediu, CNPR are la dispoziţie circa 1,5 milioane lei, potrivit unor informaţii dintr-un raport al Corpului de Control al Ministrului Comunicaţiilor, însă licitaţia pentru găsirea unei firme de construcţii încă este în derulare. De partea cealaltă, comisia formată la nivelul CNPR a vizitat mai multe spaţii libere din oraş şi, în final, a avut de ales între o clădire a fostului showroom Opel, deţinută acum de firma băcăuană de distribuţie produse Simba Invest şi clădirea construită de soţii Vasile şi Viorica Zlate.

 
Ce servicii vor funcţiona în noile spaţii
 
În clădirea de birouri construită de firma Jad Group, aparţinând familiei Zlate, Poşta va închiria circa 1.550 mp spaţiu pentru birouri şi 1.250 mp de platformă betonată pentru parcarea maşinilor. Preţul negociat de CNPR este de 4 euro/mp pentru birouri şi 0,4 euro/mp pentru parcare, respectiv o chirie de circa 6.500 euro/lună. Comparativ cu vechiul spaţiu, închiriat cu 7,9 euro/mp în anul 2010, când piaţa imobiliară era prăbuşită, CNPR a făcut o afacere mult mai bună, mai ales că imobilul este şi mai bine poziţionat faţa de actualul amplasament. Alături de Centrul Regional de Tranzit, în clădirea familiei Zlate va mai funcţiona Serviciul Express (n.r. – Poşta rapidă), Depozitul regional de Materiale Iaşi, Biroul Transport din cadrul Oficiului Judeţean de Poştă Iaşi, un ghişeu de prezentare pentru public şi Biroul Transport din cadrul OJP Iaşi. Totodată, platforma betonată închiriată va deservi pentru parcul auto al CRT şi OJP Iaşi.
 
O afacere în familie
 

Firma Jad Group a obţinut o finanţare europeană de 39 milioane lei pentru transformare unei foste hale Terom în clădire de birouri. La această sumă se adaugă o contribuţie a Guvernului României de 3,4 milioane lei şi contribuţia beneficiarului de 31,8 milioane lei. În clădire funcţioneză şi un centru de întreţinere corporală, fitness şi SPA, inclusiv un bazin de înot. Chiar dacă imobilul a fost construit prin firma Jad Group, CNPR a semnat un contract de subînchiriere cu societatea Topvas SRL, înfiinţată de soţii Viorica şi Vasile Zlate în mai 2015, cu activitate în sectorul creşterii animalelor. În noiembrie 2015, acţiunile şi dreptul de administrare ajung la Victoria Zaharia, care figurează şi în acest moment în firmă. La începutul lunii noiembrie a acestui an, s-a schimbat sediul social din Tomeşti în noua clădire de birouri şi au fost deschise mai multe puncte de lucru pentru diverse activităţi: închirierea sau subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate, servicii de alimentaţie (catering) şi restaurante.  

 

 

Comentarii