De Business

Punem punctul pe știi

Comercianții de carne congelată, obligaţi să ofere consumatorilor informaţii complete

luni, 20 februarie 2017, 18:21
1 MIN
 Comercianții de carne congelată, obligaţi să ofere consumatorilor informaţii complete

Operatorii din industria alimentară vor fi obligaţi să pună la dispoziţia consumatorilor informaţii complete legate de asigurarea trasabilităţii produselor de origine animală congelate, pentru evitarea unor potenţiale riscuri pentru sănătatea publică, a anunţat, luni, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

"Înscrierea pe eticheta unui produs alimentar de origine animală congelat a indicaţiilor referitoare la data producţiei şi la data congelării reprezintă o etapă în realizarea şi asigurarea trasabilităţii alimentelor pe întreg lanţul alimentar (…) Acţiunea se adresează agenţilor economici care deţin unităţi de tranşare, centre de reambalare, depozite frigorifice, depozite alimentare, supermarketuri, hipermarketuri, magazine alimentare, restaurante, cantine şi vizează obligativitatea înscrierii pe eticheta produsului a indicaţiilor cu privire la data producţiei şi la data congelării cărnii şi a peştelui neprocesat congelat", se arată într-un comunicat al ANSVSA.

În cazul cărnii congelate (de porc, pasăre, oaie, capră), a cărnii preparate congelate şi a produselor din pescuit neprocesate congelate, operatorii din domeniul alimentar au obligaţia să pună la dispoziţia consumatorului atât informaţii privind data producţiei cât şi informaţii privind data congelării.

capital.ro

Comentarii