Drama unui nepalez venit la muncă la Iaşi. Constructorii caută disperaţi oameni ca el, autorităţile îl batjocoresc

În martie 2021, M.M. a obţinut avizul de angajare pentru funcţia de operator maşini unelte cu comandă numerică la un angajator ieşean. Procedurile ulterioare au durat câteva luni, iar nepalezul a ajuns la Iaşi abia la începutul lunii august.

Pe 13 august, a semnat contractul de muncă, pentru o perioadă de un an, contractul fiind trecut în registrul electronic REVISAL încărcat în portalul Inspecţiei Muncii. În primăvara anului trecut, a cerut Serviciului pentru Imigrări prelungirea dreptului de şedere în ţară până la sfârşitul contractului şi a primit-o.

A depus o nouă cerere, atunci când angajatorul i-a prelungit contractul de muncă. La cerere trebuia anexat din nou contractul de muncă, însoţit de actul adiţional privind prelungurea. Din eroare însă, secretara i-a înmânat contractul de muncă, dar pentru funcţia de sudor, în care nepalezul nu lucrase nici măcar o zi. Greşeala provenea dintr-o înregistrare făcută la angajare, în august 2021.

Iniţial în REVISAL se menţionase „sudor”, dar a doua zi, la încheierea contractului propriu-zis, funcţia trecută fusese cea reală, de operator maşini unelte. Eroarea nici măcar nu avusese loc la Iaşi, ci la Bucureşti, întrucât activitatea de resurse umane a firmei era externalizată către o altă firmă.

Nepalezul a luat actele aşa cum i-au fost înmânate şi le-a depus la Serviciul pentru Imigrări. Necunoscând limba română, nu a putut verifica exactitatea înregistrărilor. Şi-a continuat liniştit munca, la aceeaşi firmă.

Au început problemele

În octombrie însă, Serviciul pentru Imigrări a emis două decizii. Pe 20 octombrie, o decizie de sancţionare a angajatorului cu 10.000 de lei pentru „primirea la muncă pe teritoriul României a unui străin fără aviz de angajare sau de detaşare”.

A doua zi, o decizie de respingere a cererii de prelungire a dreptului de şedere. Aşadar, deşi angajatorii români caută cu disperare forţă de muncă, deşi nepalezul era dornic să muncească aici, M.M. era astfel obligat să se întoarcă în Nepal. Singura cale pe care o mai avea deschisă era să apeleze la justiţie. Ceea ce a şi făcut, sfătuit fiind.

În faţa Curţii de Apel, M.M. a invocat normele care reglementează regimul juridic al străinilor.

Conform legii, „în cazul în care informaţiile sau documentele pe care se întemeiază cererea pentru prelungirea dreptului de şedere sunt necorespunzătoare sau incomplete, Inspectoratul General pentru Imigrări îi comunică solicitantului informaţiile suplimentare cerute şi stabileşte un termen rezonabil pentru trimiterea acestora, dar nu mai mult de 30 de zile”.

Pe M.M. nu-l întrebase însă nimeni nimic. I se ceruse pur şi simplu să-şi facă valiza.

„Prelungirea dreptului de şedere în scop de muncă pe teritoriul României a fost refuzată pentru o vină ce nu îmi aparţine, fără a se ţine cont de circumstanţele situaţiei mele, de buna mea credinţă, de eroarea umană a lucrătorului de resurse umane, eroare corectată în aceeaşi zi. Este mai mult decât evident că angajatorul meu nu a avut intenţia de a eluda dispoziţiile privind încadrarea în muncă a străinilor. Nu am lucrat nici măcar o zi ca sudor, nu ştiu să ţin în mână un aparat de sudură, nu am semnat, în mod conştient, niciun contract de muncă pentru a lucra pe funcţia de sudor”, a arătat nepalezul.

De altfel, nu se putea spune că tânărul ar fi reprezentat un pericol pentru statul român, nefiind inclus în categoria străinilor căutaţi, urmăriţi, declaraţi indezirabili sau cărora li s-a interzis intrarea în ţară.

O întârziere de trei zile

De cealaltă parte, reprezentanţii Serviciului pentru Imigrări au cerut respingerea plângerii ca tardivă. Nepalezul luase la cunoştinţă de respingerea cererii pe 25 octombrie. Avea dreptul să o conteste în termen de 10 zile, adică până pe 5 noiembrie.

Plângerea sa a fost întregistrată la Curtea de Apel abia pe 8 noiembrie, cu trei zile întârziere. Angajaţii Serviciului observaseră neconcordanţa funcţiilor menţionate pentru M.M. şi efectuaseră o verificare la faţa locului. Acolo îl depistaseră pe nepalez efectuând activităţi de sudură a unui ansamblu metalic.

Pentru ei, era clar: fusese angajat pentru ceva, muncea altceva, deci trebuia să plece din ţară. Directorul tehnic al firmei a explicat că iniţial voise un sudor. Omul trimis de firma de recrutare nu se pricepea însă la asta, aşa că fusese angajat ca operator de maşini-unelte. De aici proveneau cele două înregistrări. Argumentul fusese însă respins de Serviciul pentru Imigrări.

Reprezentanţii Serviciului au apreciat că afirmaţiile făcute de nepalez în plângerea sa sunt nefondate, reprezentând interpretări personale ale textelor de lege.

„Dacă ar interpreta corect textul de lege (folosind interpretarea gramaticală sau literală), iar nu tendenţios şi personal, ar observa faptul că legiuitorul foloseşte sintagma «dacă documentele furnizate… sunt necorespunzătoare sau incomplete». Or, documentele depuse în sprijinul cererii nu erau necorespunzătoare sau incomplete, pentru a suspenda termenul de soluţionare a cererii şi a solicita noi documente. Acestea nu justificau cererea, pe fondul ei, ceea ce este cu totul altceva”, se menţionează în întâmpinarea depusă de oficialii ieşeni.

Reprezentanţii Serviciului pentru Imigrări i-au reproşat lui M.M. că i-a chemat în judecată, în loc să se îndrepte împotriva firmei bucureştene care încurcase înregistrările. Ei nu au menţionat însă care ar fi fost rostul unei astfel de acţiuni, câtă vreme nepalezul contesta o decizie a Serviciului, care practic îl punea în situaţia de a fi expulzat. Nu firma de recrutare îi refuza prelungirea şederii în ţară.

„Nu putem să nu observăm faptul că reclamantul tot invocă o «eroare umană» a unui anume lucrător de resurse umane de la Bucureşti, dar în schimb, cheamă pârâtul în judecată. Ar putea foarte bine să se îndrepte împotriva acelui angajat de resurse umane, dar e mai simplu să chemi în judecată o instituţie a statului ai căror reprezentanţi muncesc până la epuizare, decât un lucrător dintr-o firmă parteneră”, au menţionat oficialii Serviciului pentru Imigrări.

Judecătorii i-au dat dreptate

Analizând dosarul, magistraţii Curţii de Apel au ajuns la concluzia că nepalezului îi fusese clar încălcat dreptul la apărare. Nu fusese informat asupra deficienţelor constatate şi nici nu primise un termen pentru a lămuri situaţia. Ei au apreciat dubla înregistrare a funcţiei lui M.M. ca fiind o simplă confuzie, care nu îi putea fi lui imputată.

„Clarificarea situaţiei cetăţeanului străin aflat pe teritoriul României se impunea prin prisma faptului că în Revisal doar contractul de muncă pentru funcţia de operator maşini este valabil (până data de 16.08.2023) în timp ce contractul încheiat pe funcţia de sudor era deja expirat la data verificării informaţiilor”, au arătat judecătorii.

După audierea ca martor a managerului de producţie din firmă, magistraţii au lămurit şi cum de M.M. fusese găsit la locul de muncă efecutând operaţiuni de sudură. Era vorba de o sudură automată, nu manuală. O făcea o maşină operată de M.M. conform fişei postului.

„Martorul a precizat că se face o diferenţiere în cadrul firmei între lucrătorii care sudează manual şi cei care operează aparatul automat de sudură, din ultima categorie făcând parte şi reclamantul. Chiar dacă reclamantul a efectuat în mod sporadic şi activităţi de sudură manuală, acest lucru nu înseamnă în mod automat că îndeplineşte o altă funcţie decât cea în care a fost angajat, atât timp cât activitatea de operator reprezintă ocupaţia sa principală. În speţă, pentru stabilirea corectă a situaţiei reclamantului erau necesare verificări mai complexe care însă nu au fost efectuate”, au precizat magistraţii.

Aceştia au admis cererea de chemare în judecată depusă de M.M. şi au obligat Serviciul pentru Imigrări la analizarea în continuare a cererii de prelungire a dreptului de şedere, cu emiterea permisului. Serviciul pentru Imigrări va trebui şi să-i plătească nepalezului 2.000 de lei, reprezentând onorariul avocatului. Sentinţa nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs.