Patru elevi de la Liceul de Informatică au luat premii la olimpiada de profil

marți, 02 august 2022, 01:50
2 MIN
 Patru elevi de la Liceul de Informatică au luat premii la olimpiada de profil

Patru elevi de la Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iași au fost premiaţi la Olimpiada Națională de Inovare și Creativitate Digitală – InfoEducație. Codrin Crîșmariu, Paul Tănasă, Alin Motricală şi Denis Crîșmariu au obţinut la etapa națională premii valoroase.

 

Premiul al II-lea la secțiunea Programare roboți a fost obţinut Codrin Crîșmariu, din clasa a X-a F, profesor coordonator Mirela Țibu, premiul I la secțiunea Roboți – Open de către Denis Crîșmariu, clasa a XI-a D, profesor coordonator Mirela Țibu, premiul al II-lea la secțiunea Software utilitar de către Paul Tănasă, clasa a XII-a E, actualmente absolvent, profesori coordonatori  Liliana Ursache, Liliana Vîrgă și Maftei Ionel şi premiul al II-lea la secțiunea Aplicații web și premiul I la secțiunea Open, Alin Motricală, clasa a X-a B,  profesori coordonatori Mariana Grădinariu și Mirela Țibu.

„Să particip la InfoEducație a fost o experiență unică pentru mine. Atât concursul în sine, cât și activitățile de timp liber organizate complementar olimpiadei mi-au creat amintiri plăcute. Am avut oportunitatea să-mi validez ideea proiectului la care lucrez prin feedback-ul juriului și al celorlalți participanți, am cunoscut mulți elevi pasionați cu care am împărtășit idei și de la care am avut ce învăța.Indiferent de experiența pe care o au în programare, le recomand elevilor să participe măcar o dată pe parcursul liceului la această olimpiadă.”, a afirmat Paul Tănasă, absolvent al Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iași.

Profesorii Liceului de Informatică spun că munca din spatele rezultatelor aparţine doar elevilor. „Mă fascinează mereu curajul cu care tinerii se implică în proiecte dificile, au intuiția de găsi soluțiile și satisfacția reușitei lucrului făcut cu mâinile lor. Este un privilegiu și o bucurie să fiu în mijlocul lor, să-i încurajez, să-i susțin și să descopăr împreună cu ei cum se construiesc visele și cum se transformă în realitate. Vom dărui mai departe comunității forța ideilor inovative din domeniul IT, lecțiile învățate, caracterele frumos definte, profilele de lideri, deciziile mature, impactul profesional și recunoștința pentru valorile gravate adânc în ființa noastră, la LIIS”, afirmă Mirela Țibu, profesor de informatică.

Olimpiada Națională de Inovare și Creativitate Digitală – InfoEducație a avut loc în perioada 25 – 30 iulie 2022 şi s-a desfășurat la Focșani.

 

 

Comentarii