Comunicat de Presă

Religia în dimensiune virtuală

marți, 01 octombrie 2019, 13:47
1 MIN
 Religia în dimensiune virtuală

A devenit o tradiție pentru elevii și profesorii Liceului Teoretic de Informatică " Grigore Moisil" Iaşi organizarea Concursului regional interdisciplinar „Religia în dimensiune virtuală”, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi Primăria Municipiului Iaşi. 

Anul acesta, concursul, aflat la ediția a XIV-a, se desfășoară în două secțiuni. Prima secţiune – concurs de proiecte PowerPoint a avut participanți din 12 județe și s-a desfășurat în perioada mai – iunie 2019. 
În data de 4 octombrie 2019 se va desfășura secțiunea a II-a a Concursului "Religia în dimensiune virtuală" în Sala "Dr. Iustin Moisescu" a Ansamblului Mitropolitan, orele 13.00 – 16.00.  

În programul acestei activități este prevăzută o competiţie de pagini web şi film adresată elevilor de liceu cu participare directă în faza finală și o conferință intitulată "Tânărul între adevărata libertate și provocările lumii contemporane", susținută de Părintele Protosinghel Iustin Neagu de la Biserica „Schimbarea la Faţă”.

Evenimentul este susținut financiar de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Primăria Municipiului Iaşi, S.C. Botticelli S.R.L. şi firma Conduent.

 

Comentarii