Veniturile lor sfidează criza: “Nababii” lui Chirica o duc mai bine de la an la an. Salariile directorilor firmelor Primăriei

miercuri, 05 iulie 2023, 01:55
4 MIN
 Veniturile lor sfidează criza: “Nababii” lui Chirica o duc mai bine de la an la an. Salariile directorilor firmelor Primăriei

Directorii instituţiilor de sub autoritatea Primăriei au încasat anul trecut venituri lunare de mii de euro. În medie, salariul trece de 3.500 euro/lună, iar, în unele cazuri ajunge şi la 5.000 euro. Aceste venituri sunt posibile întrucât aproape toţi îndeplinesc „criteriile de performanţă” şi, ca bonus, îşi dublează indemnizaţia lunară. Suplimentar, unii directori au fost recompensaţi, anul trecut, cu posturi în consilii de administraţie şi au mai adunat, lunar, câteva sute de euro pe lângă cele câteva mii.

 În speţă, este vorba despre directorii de la CTP, Citadin, Salubris, Termo-Service şi Servicii Publice Iaşi. La Poliţia Locală, directorul îşi dublează indemnizaţia în alt mod: este şi pensionar. La Ecopiaţa, anul trecut, a avut loc o schimbare în conducere, iar noul director şi-a diminuat indemnizaţia, câştigând cel mai puţin (circa 2.000 euro). Directorii societăţilor şi-au actualizat recent declaraţiile de avere, iar în documente apare venitul total încasat anul trecut, în condiţiile în care „componenta variabilă” (cea legată de criteriile de performanţă) a fost acordată în prima parte a anului curent.

CITEȘTE ȘI: Serial ZdI: Cine conduce Iaşul? Salariile „băieţilor deştepţi” din urbanism, direcţia cea mai acuzată de corupţie din Primărie

Doi directori au avut câte 5.000 euro

Cel mai bine plătiţi directori au fost, anul trecut, Laurenţiu Ivan (Servicii Publice Iaşi) şi Cătălin Neculau (Salubris): amândoi au încasat o indemnizaţie de circa 5.000 euro. Din calitatea de membru al Consiliului de Administraţie (CA) al Citadin, Neculau a mai adăugat la leafa lunară încă 500 euro. În top urmează Alin Aivănoaei, director Termo-Service, cu o indemnizaţie de circa 4.600 euro.

Cătălin Neculau, director Salubris

Suplimentar, Aivănoaei a fost răsplătit şi cu peste 1.000 euro/lună având în vedere calitatea sa de membru în CA la Servicii Publice: astfel, dacă cumulăm cele două surse rezultă un venit de circa 5.800 euro pentru şeful Termo-Service. La Poliţia Locală, directorul Liviu Zanfirescu a încasat lunar aproape 2.000 euro. Dar, acesta a fost şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), iar pensia i-a rotunjit veniturile cu încă peste 2.000 euro/lună. În total, Liviu Zanfirescu a obţinut de la stat peste 4.000 euro/lună în cursul anului 2022.

Alin Aivănoaei, director Termo Service

În top, urmează cvartetul de la CTP, operatorul de transport public: Cristian Stoica (director general, 3.800 euro/lună), alături de Cristinel Talef (director de exploatare), Maricel Ghercă (director tehnic) şi Lavinia Dobrescu (director economic), în condiţiile în care ultimii trei au avut, fiecare, în jur de 3.400 euro/lună. La Citadin, directorul Marius Ionescu a încasat „doar” 3.000 euro, dar a beneficiat de un „stimulent” financiar de circa 1.600 euro de la Salubris, unde a fost membru în CA: astfel, anul trecut Ionescu a avut un venit de peste 4.600 euro/lună.

Cristian Stoica – director general CTP

Ceilalţi doi şefi importanţi din cadrul Citadin au încasat fiecare un salariu net de 2.600 euro/lună: Kristian Bârzu (director tehnic) şi Maria Gheorgiu (director economic). Dar, aceştia nu au de ce să se uite cu invidie la salariile celorlaţi directori: Bârzu a cumulat anul trecut indemnizaţia cu pensia şi venitul din calitatea de membru CA la Termo-Service, iar Gheorgiu a făcut cumul cu pensia, astfel că cei doi au avut fiecare aproape 4.000 euro/lună.

În cadrul instituţiilor de sub autoritatea Primăriei mai sunt şi alte situaţii speciale în care şefi cumulează salariul şi pensia de la stat. Un exemplu în acest sens este Aurel Harabulă, şef serviciu în cadrul Poliţiei Locale, care a încasat anul trecut, în medie, circa 3.000 euro/lună (2.000 euro de la Poliţie, iar 1.000 euro pensia). La nivel guvernamental se discută de mai mulţi ani interzicerea cumulului salariu-pensie de la stat, dar, până acum, niciun partid politic nu şi-a asumat o astfel de decizie.

Cât câştigă directorii din cadrul Primăriei Iaşi

În Primăria Iaşi, salariile directorilor beneficiază de un alt principiu de majorare: prin implicarea în proiecte europene, salariul poate creşte cu până la 50%. Recent, „Ziarul de Iaşi” a prezentat în detaliu salariile actuale ale celor 13 directori din cadrul municipalităţii: niciunul dintre directori nu ia mai puţin de 2.000 euro (net)/lună, iar cei mai apropiaţi colaboratori ai primarului ajung la aproape 3.000 euro/lună. Cel mai bine plătiţi sunt Cristina Oţeleanu (Direcţia Juridică), Ştefan Chirilă (Direcţia de Implementare a Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană), Cristina Bălan (Direcţia Fond Locativ) şi Carmen Cazuc (director economic al Finanţelor locale – DGEFPL).

 Laurenţiu Ivan, şeful Servicii Publice Iaşi (SPI)

Tot spre pragul de 3.000 euro/lună tind şi alţi directori, dar ei încasează un pic mai puţin faţă de cei enumeraţi anterior, în speţă fiind vorba despre Beatrice Fotache (Direcţia Proiecte Europene) şi Aurora Pintilie (director în cadrul DGEFPL pe activitatea de taxe şi impozite locale). Ceilalţi şapte directori din Primărie încasează fiecare peste 2.000 euro/lună. În ceea ce priveşte şefii de servicii, şi aceştia au trecut recent pragul de 2.000 euro/lună odată cu creşterea de 10% a salariilor care a avut loc în luna mai.

CITEȘTE ȘI: Le-au ascuns, dar le-am găsit. Iată salariile celor 13 directori din Primărie! Un nou episod din serialul ZdI “Cine conduce Iaşul?”

CITEȘTE ȘI: Un serial ZdI: Cine conduce Iaşul? Azi, viceprimarul Cezar Baciu, un veritabil trântor de lux

 

Comentarii