(VIDEO) Trei șefi din Ministerul de Interne cântă în cor cu interlopii la Timișoara la ziua unei inculpate DNA

vineri, 24 mai 2019, 09:12
2 MIN
 (VIDEO) Trei șefi din Ministerul de Interne cântă în cor cu interlopii la Timișoara la ziua unei inculpate DNA

pressalert.ro a intrat în posesia unei înregistrări video în care apar trei șefi din Ministerul Afacerilor Interne în timp ce-i cântă ”La mulți ani” alături de membri ai lumii interlope din Timișoara unei inculpate trimisă în judecată de DNA pentru cumpărare de influență.

În imagini se văd comisarul șef Daniel Drăguța, împuternicit la comanda Poliției Municipiului Timișoara, adjunctul acestuia subcomisarul Ionel Iacobescu și comisarul șef, Iliuță Cumpănașu, adjunctul șefului Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara în timp ce sărbătoresc alături de Jean Crihan și Ștefan Kerekeș la ziua Iasminei Popovici, imaginile fiind înregistrate în noiembrie 2017.  În imagini este surprins momentul în care este adus tortul și participanții la ziua de naștere îi cântă în cor sărbătoritei. Comisarul șef Drăguța a devenit celebru după ce a susținut că nu există grupări interlope în Timișoara și că ”așa numiții interlopi sunt monitorizați de poliție. Dacă un autointitulat interlop va trece pe roșu, va fi oprit de poliție.Timișoara nu este condusă de interlopi, ci de cetățeni ai urbei și de polițiști”.

Pe contul de Facebook al PRESSALERT.ro s-a primit un mesaj de la Iasmina Popovici, care spune în prima sa parte: ”Buna ziua, Raport la articolul publicat de dvs azi data de 23.05.2019 va aduc la cunostinata urmatoarele : Va aflati in posesia unui documentar video efectuat in spatiu privat, intr-un imobil proprietatea familiei mele, iar invitatii petrecerii private se afla in calitate de cunostinte/prieteni si nu ca institutii publice”.

Mai multe detalii pe pressalert.ro

Comentarii