100 de zile plus cea de azi

Dacă ar fi să ne luăm după conţinutul articolelor media, nu e clar dacă mandatul lui Băsescu la Cotroceni s-a terminat sau dacă Băsescu este preşedinte în continuare. Palatul prezidenţial este scufundat într-o linişte mormântală, spartă cu întârziere de comunicate laconice cât se poate de neutre. Neutralitatea este bună, toată lumea e de acord că preşedintele are rol de arbitru şi moderator între puterile statului. Dar absenţa de pe scena politică este contraindicată! Până la prea mult tergiversata schimbare a Constituţiei, România este republică semiprezidenţială, spre deosebire de Germania, care este una parlamentară. Prin urmare, şeful statului român trebuie să fie mai activ şi mai vizibil decât Joachim Gauck, dar mai punctual şi mai rezervat decât Traian Băsescu în ultimele sale şase luni de mandat.

Până acum, am văzut doar partea nemţească a preşedintelui. Preşedintele Germaniei este aproape invizibil în spatele cancelarului. În România, mai ales acum, aşa ceva este de neconceput. De ce a fost ales Iohannis dacă peste tot dai numai de Ponta? Ba chiar şi de Băsescu, care tot numărul 1 în stat a rămas pentru canalele lui Felix şi Ghiţă. E adevărat că multe dintre matrapazlâcurile care se petrec în continuare nestingherite în România sunt explicate de Băsescu, în timp ce Ponta refuză arogant să comenteze sau se ascunde după replici infantile, iar Iohannis deschide gura numai când e împins.

Episodul Şova este edificator în acest sens. El reprezintă o veritabilă demonstraţie de forţă a regimului Ponta în faţa unui preşedinte care se teme să intervină atunci când jocul politic depăşeşte orice limită şi sfidează bunul simţ. Dacă Băsescu a fost în destule cazuri prea gălăgios, Iohannis este în prea multe situaţii de-a dreptul silenţios. Cum poate emite Iohannis pretenţia instaurării unui guvern «al lui», dacă executivul care nu este «al lui» face în continuare legea, la propriu, după cum are chef?

Din sesiunea parlamentară au mai rămas trei luni, timp în care, potrivit promisiunilor făcute imediat după înscăunarea la Cotroceni şi reluate în bilanţul primei sute de zile, legea electorală trebuie să fie modificată în ansamblul ei. Însă ultimul ministru penal al guvernării Ponta tocmai i-a pus în braţe premierului un proiect de Cod fiscal mult mai atrăgător (prin reducerile de taxe promise) decât orice proiect care vizează înlesnirea votului pentru emigranţii români şi reducerea efectivului parlamentar.

Este greu de crezut că preşedintele aplică, cu o precizie tipic nemţească, o strategie menită să netezească drumul unei echipe liberale spre guvernare. Ultimele dintre puţinele declaraţii ale sale evidenţiază această dorinţă a lui Iohannis, dar nu este suficient. Actualul prim-ministru, deşi contestat zdrobitor de români cu patru luni în urmă, se cramponează de putere cu ajutorul unei majorităţi parlamentare învechite.

La 100 de zile de preşedinţie Iohannis, Ponta crede că poate face tot ce îl taie capul. Din nefericire, tocmai absenţa preşedintelui – sau prezenţa lui aproape exclusiv doar pe Facebook – îi dă premierului libertatea pe care, cu lipsa de responsabilitate care îl caracterizează, o duce până la extrem. A-i spune unui jurnalist că-i ignori întrebările pentru datoriile angajatorului – fie el statul român sau un infractor condamnat la 10 ani de puşcărie pentru un jaf de 60 de milioane de euro – este un nou motiv pueril de a ocoli întrebările incomode. Asta numai pentru că nu-i mai dă nimeni peste degete. Şi, din păcate, această stare de fapt nu e o păcăleală de 1 aprilie.

Publicitate și alte recomandări video