Ateliere de toamană pentru cei mici la British Council în Iaşi

sâmbătă, 20 septembrie 2014, 14:14
1 MIN
 Ateliere de toamană pentru cei mici la British Council în Iaşi

British Council pregăteşte pentru copiii de grădiniţă, clasele primare şi gimaziale o surpriză ce constă într-o serie de ateliere de toamnă.

Acestea au loc în cadrul Clubului BritTeen şi se vor desfăşura în perioada 1 octombrie – 5 noiembrie. Aici micuţii vor intra într-un program de educaţie non-formală şi vor participa la work-shopuri pe diferite teme. În acest fel, ei îşi vor putea dezvolta abilităţile şi pasiunile prin acumulări de cunoştinţe şi abilităţi din domeniul creativităţii, a culturii generale sau din domeniul dezvoltării personale. Împreună vor putea să-şi dezvolte competenţele sociale şi de conversaţie în limba engleză. Alături de prieteni şi traineri experimentaţi în arta conversaţională, organizatorii promit o experienţă educaţională distractivă şi interactivă.

Un modul BritTeen este format din 6 şedinţe a câte o oră şi jumătate, în cazul preşcolarilor şedintele vor fi doar de o oră, iar taxa de înscriere este de 180 RON, cu oferte speciale pentru reînscrieri sau pentru înscrieri în grup. Pentru mai multe informaţii puteţi accesa siteul http://www.britishcouncil.ro/engleza/scoli/iasi sau puteţi trimite un mesaj pe adresa bc.iasi@britishcouncil.ro. De asemenea mai puteţi face o vizită la centrul British Council Iasi, care se află pe strada Păcurari nr. 4.

Comentarii